
Asesoft incepe, de astazi, pregatirile pentru un regal de baschet
Dupa dubla victorioasa „Campionat + Cupa”, de la finele saptamanii trecute, cu echipa brasoveana CSU Cuadripol, baschetbalistilor de la CSU Asesoft Ploiesti li s-a dat liber pana in aceasta dimineata, cand se vor strange, din nou, sub comanda lui Mladen Jojic (foto) si Constantin Mircea, reintrand in programul normal de pregatire saptamanala. Antrenamentele vor continua astfel, in cadenta deja cunoscuta, pana miercuri, 15 februarie, zi in care – in Sala „Olimpia”, probabil de la ora 19.00 – se va disputa marele derbi al returului sezonului regulat,intre CSU Asesoft si BU Poli-Mobitelco-Carbochim Cluj. Adica locul al II-lea contra locului I, in ierarhia la zi. Pana atunci, insa, ardelenii vor mai disputa un meci in campionat, sambata, 11 feburarie, acasa, cu modesta Rapid Isover Bucuresti. Asta in vreme ce Asesoft va sta, fiindca BC Farul Constanta nu s-a mai inscris in actuala editie a Diviziei A.
Ulterior disputei de mare importanta pentru configuratia finala a clasamentului, dupa tur si retur, alb-albastrii se vor deplasa la Pitesti, sambata, 18 februarie, pentru un joc care se anunta dificil, impotriva formatiei locale BCMUS – team fortificat serios, in pauza de iarna, cu jucatori straini. In sfarsit, sambata, 25 februarie, la Ploiesti, Catalin Burlacu si coechipierii sai vor incheia seria celor 10 zile furtunoase, cu un mereu gustat duel – in compania marilor lor rivali din ultimele doua campionate, alb-rosiii de la Dinamo-Erbasu Bucuresti. Ce regal de baschet urmeaza !
Dragos TRESTIOREANU















