Dan Voiculescu: Copos a fost amenintat in cazul Petrom

Presedintele Partidului Conservator, Dan Voiculescu, sustine ca vicepremierul George Copos a fost amenintat ca sa semneze in favoarea preluarii unui pachet de actiuni de 8% la Petrom de catre asociatia salariatilor de la aceasta societate. Dan Voiculescu spune ca amenintarile au fost facute telefonic de catre ziaristul Sorin Rosca – Stanescu, Liviu Luca si Sorin Ovidiu Vantu. Cei trei neaga acuzatiile facute de Voiculescu si spun ca il vor actiona in instanta. Vicepremierul George Copos nu a confirmat pana aseara, spusele presedintelui conservatorilor. Presedintele Voiculescu a explicat de ce George Copos nu a declarat ca ar fi primit un telefon de amenintare, spunand ca vicepremierul nu a inregistrat convorbirea telefonica si nu are nici o dovada.
Jurnalistul Sorin Rosca-Stanescu spune ca l-a sunat pe George Copos imediat ce acesta a devenit vicepremier, dar neaga ca l-ar fi amenintat. „L-am luat peste picior si i-am spus ca mi se pare exagerat sa ocupe o asemenea functie un om care se ocupa de tapiserii si gondole in Poiana Brasov. La data la care am vorbit nici nu se punea problema acestor actiuni Petrom. Ori Copos l-a mintit pe Voiculescu, ori Voiculescu a inventat” a declarat ziaristul. La randul sau, Liviu Luca a declarat: „Cred ca prin ianuarie a avut loc o discutie cu domnul Copos… cred ca l-a luat un pic peste picior ca a ajuns in Guvern, cred ca asta a fost discutia. Dar daca ceea ce spuneti dumneavoastra e adevarat si domnul Voiculescu, presedintele Partidului Conservator, a facut o asemenea afirmatie, si daca am o proba ca a facut o asemenea afirmatie, urmatoarea miscare este – il dau in judecata”. Intr-un comunicat de presa, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu afirma: „Dan Voiculescu, presedinte al Partidului Conservator, impreuna cu George Copos, membru al Partidului Conservator, incearca sa abata atentia publica de la acuzatiile extrem de grave formulate de DNA referitor la tranzactiile suspecte ale lui George Copos cu statul roman. Fondul problemei este aceasta operatiune pe care a facut-o Copos cu Loteria Romana si nu o inchipuita amenintare pe care as fi facut-o. Nu eu l-am pus pe dl Copos, vicepremier in Guvernul Romaniei si membru al Partidului Conservator, sa cumpere si sa vanda statului roman spatii comerciale. Nu este pentru prima data cand membri ai clasei politice incearca sa se ascunda in spatele meu. Pentru aceasta minciuna sfruntata amandoi vor fi chemati in instanta si vor raspunde material in fata legii si a mea.
P.S. Nutresc aceleasi sentimente gingase pentru dl Voiculescu.”, incheie Sorin Ovidiu Vantu.