Comisia de Disiciplina din cadrul Federatiei Romane de Fotbal va propune Departamentului de Competitii al aceluiasi for sa nu programeze pentru retur echipele Petrolul Ploiesti si Universitatea Craiova, pana cand cele doua cluburi nu vor achita integral pagubele produse de suporterii lor pe arenele straine. Astfel, ploiestenii au de platit chiar celor de la Universitatea Craiova aproximativ 70 de milioane lei, suma reprezentand contra-valoarea distrugelor facute de ultrasii Petrolului in sectorul care le-a fost rezervat pe arena din capitala Baniei. La randul lor, oltenii trebuie sa repare pagubele facute de fani pe stadionul din Corabia, la meciul din Cupa Romaniei, cu Progresul. Ramane de vazut daca sugestia va fi imbratisata de cei de la „Competitii” sau daca totul se va rezolva printr-o simpla mustrare, urmata de obligativitatea platii datoriei in… rate ?!
Octav PREDA