
_______________________________________________________
Romania versus Norvegia, in play-off-ul Mondialelor din Germania 2007
Ieri, la Zurich, in ultima zi a Campionatului European de handbal masculin, din Elvetia, s-a procedat la tragerea la sorti a celor opt partide din play-off-ul (tur-retur) pentru calificarea la Campionatul Mondial din Germania 2007.
Din pacate, desi toata suflarea handbalistica din tara si-ar fi dorit ca din urna sa iasa numele Ucrainei, de acest noroc a avut parte reprezentativa Portugaliei. Asta in vreme ce Rica Paraianu si coechipierii sai vor trebui sa combata, pe 10/11 iunie, acasa, si pe 17/18 iunie, in deplasare, contra Norvegiei, echipa de care Romania n-a mai dispus de 10 ani ! In plus, dupa cum se poate observa, tricolorii nostri vor juca, mai intai, acasa – mai mult ca sigur in Sala „Antonio Alexe”, din Oradea – si, apoi, in Norvegia, programare care, de asemenea, nu le convine absolut deloc.
In ceea ce priveste opiniile oficialilor handbalului autohton, acestea sunt diferite. Astfel, antrenorul principal Lucian Rasnita (foto) isi face curaj, spunand ca „sansele sunt fifty-fifty, cei mai in forma, in vara, urmand sa se califice la Mondiale”. In schimb, presedintele Federatiei, Cristian Gatu, este concis si sugestiv: „Nu-mi doream sub nici o forma sa jucam impotriva Norvegiei” !
Celelalte partide din play-off sunt urmatoarele: Serbia-Muntenegru – Cehia; Grecia – Polonia; Elvetia – Rusia; Slovenia – Austria; Suedia – Islanda si Slovacia – Ungaria.
Dragos TRESTIOREANU















