Daca mai sunt pusi sa stearga geamurile, ba !
Foarte multi sustin – si chiar au argumente – ca toate relele de care avem parte ni se trag de la clasa politica. Democratia dobandita dupa 1989 se pare ca a servit, cel mai mult, afirmarii si dezvoltarii acesteia care, iata, a atins stadiul in care este perceputa ca face mai mult rau decat bine. E-adevarat, am ajuns in ceva mai mult de 15 ani, de la circa 200 de partide si partidulete, la cateva duzini, dintre care cele parlamentare, reprezentative, le numeri pe degetele de la o singura mana. Dar simpla diminuare numerica a partidelor nu inseamna ca, automat, cei care le compun au dobandit ceva valente calitative. Altfel spus, reformarea clasei politice – despre care vrem sa vorbim in randurile de fata – este departe de a se fi produs. Procesul reformarii este asteptat de cetatean, de societatea civila, de institutiile statului ce-si doresc – si de la care se asteapta – o functionare mai buna, mai eficienta, mai… europeana. Aceasta inseamna ca reformarea clasei politice este de mult o necesitate si ca ea se impune cu atat mai mult cu cat, iata, ne apropiem vertiginos de momentul admiterii in UE. Cine poate contribui la reformarea clasei politice? Fireste, in primul rand, clasa politica insasi. Sau, mai concret, varfurile partidelor din tara noastra. Acestea, insa, se rezuma doar la simpozioane si declaratii de intentie, fara a face pasii necesari cresterii calitative a celor care-si spun politicieni.
Zilele trecute, am participat la o tentativa de contributie la aceasta metamorfoza necesara a clasei politice, „atentator” fiind „Generatia de Maine”, o asociatie apolitica, nonguvernamentala, care insa, prin titulatura, macar, se refera la cei care sunt cei mai afectati de comportamentul actualei clase politice si au cea mai mare nevoie de reformarea ei. „Generatia de Maine” a invitat, astfel, reprezentantii partidelor, ai societatii civile, ai presei din judet la o dezbatere, pe tema „Este posibila reformarea clasei politice?” in ideea ca macar cateva vorbe vor putea spune, pe aceasta tema, cei vizati direct. Dar, spre surprinderea generala – a celor din presa si a unor sefi de organizatii nonguvernamentale, clasa politica prahoveana a stralucit prin absenta! Doar Partidul Social Democrat si Partidul Conservator au avut reprezentanti la aceasta actiune in care tinerii – de fapt…generatia de maine, au vrut sa-si exprime aspiratiile la o politica mai curata, la o viata politica sanatoasa. Dar nu a fost sa se afle lucruri noi deoarece, prin absenta lor, politicienii nostri confirma toate vorbele grele ce se spun despre ei. Si s-au spus multe; „Nu avem nici o incredere in clasa politica”, „S-au facut politicieni pentru a ajunge businessmani”,…”Tinerii nu au modele de politicieni”,…”Omul politic al anului 2006 este, deja, Matusa Tamara!”,…”Nu avem oameni politici, ci politicieni care trec dintr-un partid in altul pentru privilegii” si alte asemenea aprecieri pe care tinerii le spun cu curaj desi, spre regretul lor, nu are cine sa-i asculte. Dar, cum am observat, tanara generatie nu se limiteaza doar la constatari, ci are formulate si procedeele care ar putea misca lucrurile din loc. Asa de exemplu, ei spera intr-o schimbare a partidelor din interior, chiar prin contributia tinerilor care ar putea sa stranga in jurul lor acea „masa critica necesara schimbarii pe care o doresc”. Si tot ei vad altfel si rolul ONG-urilor care „nu ar trebui sa mai spele geamurile la partide pentru ca acestea sa vada starea societatii”, cele doua forte putand astfel contribui la acea necesara schimbare a clasei politice romanesti. Deocamdata, ceea ce a facut „Generatia de Maine” a fost doar un mic pas, timid, spre acel important obiectiv. Dar, precum vorba… pioniereasca – „Spic cu spic se strange snopul”, poate ca si cu pasi mici se vor putea implini marile aspiratii.
Leon CHIRILA
