
Sunt semnale ca Europa ar putea retrage Romaniei cartonasul rosu pentru mediu
– Problemele de mediu in Romania sunt uriase si aproape toate ministerele sunt implicate, intr-un fel sau altul, in rezolvarea lor, intr-un program care se dezvolta in urmatorii 20 de ani. Care ar fi, generic, acestea?
– Poluarea industriala, a apei, a aerului, a solului, gestionarea deseurilor, delimitarea ariilor protejate etc. Daca in privinta poluatorilor industriali exista un calendar clar prin care agentii economici sunt constransi sa se incadreze in anumiti parametri de mediu, foarte costisitoare, dar obligatoriu de realizat, sunt programele pe termen lung. Iata un exemplu: pana in 2015, toate aglomerarile urbane si rurale cu o populatie de peste 10.000 de locuitori trebuie sa-si rezolve problema colectarii apelor uzate (canalizare + statii de epurare), iar pana in 2018 – acelasi lucru trebuie sa-l faca si localitatile cu mai putin de 10.000 de locuitori. Ploiestiul are termen pana la anul sa canalizeze integral municipiul, iar pana-n 2010 sa dea in folosinta statia de epurare. Gestionarea deseurilor este o a doua mare provocare. Faptul ca Prahova are deja cinci rampe ecologice e un avantaj, dar mai sunt o multime de chestiuni marunte de pus la punct: introducerea sistemului de colectare selectiva a deseurilor inclusiv in catune, infiintarea societatilor de salubritate in fiecare localitate, eliminarea obiceiului nostru, pur romanesc, de a arunca mizeriile in viroage, pe cursurile de apa, in padure sau la marginea drumului.
– Care sunt punctele nevralgice ale Prahovei?
– Poluarea aerului, iar cel mai recent exemplu il avem din aceasta iarna, a Ploiestiului sufocat de mirosul acela de gaze sau hidrocarburi; muntii de pirita de la Romfosfochim si combi-natul in sine; poluarea istorica subterana de la sudul Ploiestiului, cu produse petroliere – lucru pe care-l vom rezolva, in timp, prin obligarea rafinariilor sa depolueze solurile care le apartin; poluarea apelor curgatoare.
– Pentru acest an, ce are de facut Agentia de Protectie a Mediului Ploiesti?
– In foarte scurt timp, vom monta sase statii automate de monitorizare a calitatii aerului, capabile sa citeasca in orice moment noxele din atmosfera, patru in Ploiesti si cate una la Brazi si Blejoi; aducerea aparaturii moderne la statia de masurat radioactivitatea Babele; obtinerea de catre rafinarii – cu exceptia celei de la Brazi, care o are deja – a autorizatiei integrate de mediu; inceperea lucrarilor la statia de epurare Ploiesti; continuarea programelor de introducere a colectarii selective a deseurilor. Si-ar mai fi ceva, constientizarea populatiei despre rolul sau activ in rezolvarea problemelor de mediu. Asa cum am inceput anul, sunt semnale dinspre Bruxelles ca, la urmatorul raport de tara, ni s-ar putea ridica ceea ce noi am numit cartonasul rosu, acordat pentru insuficienta pregatire a Romaniei in domeniul protectiei mediului.
Maria BOGDAN











