Zgomotele provoaca tumori. Expunerea in mod regulat la sunete puternice creste riscul aparitiei tumorilor urechii. Cercetatori americani au studiat mai multi pacienti cu tumora benigna la urechi, urmarind la ce fel de sunete au fost expusi in trecut si au comparat rezultatele cu situatia unor persoane sanatoase. Medicii au descoperit ca, atunci cand nivelul de zgomot depaseste 80 de decibeli, creste cu jumatate riscul aparitiei tumorilor. Unele celule nu se divid in mod normal, dar daca sunt bombardate de zgomot, incep sa se divida si astfel apar tumorile.
Durerea cronica semnaleaza „imbolnavirea” nervilor. Durerea cronica are la baza semnalele trimise catre creier de nervii sanatosi, aflati in apropierea celor care nu mai sunt in stare buna, afirma cercetatori din Marea Britanie. Acest tip de durere afecteaza unul din cinci adulti din Europa. Inflamatiile provocate de fibrele nervilor distrusi determina nervii sanatosi din apropiere sa trimita semnale spre creier.
Tratamentul osteoporozei nu trebuie intrerupt. Un nou studiu paneuropean realizat de Fundatia Internationala pentru Osteoporoza a aratat ca, in ciuda faptului ca femeile cu osteoporoza sunt constiente de gravitatea bolii lor, un mare numar dintre acestea renunta la terapia care le-ar putea salva sistemul osos. Intreruperile medicatiei au fost, in principal, cauzate de efectele adverse si dezavantajele legate de modul de administrare. Intreruperea tratamentului expune pacientele la un mai mare risc de fractura, reduce independenta de miscare si poate creste mortalitatea.
* Pagina realizata de Luiza RADULESCU PINTILIE, Graziella CHITU, Ana-Maria VALUTA















