Reglementari, in relatia dintre puterea executiva si cea judecatoreasca
Ministrilor si parlamentarilor liberali li s-a solicitat sa promoveze reglementarile necesare transparentizarii relatiei dintre puterea executiva si judecatoreasca, a anuntat luni liderul PNL, premierul Calin Popescu-Tariceanu, intr-o conferinta de presa organizata dupa sedinta Comitetului Executiv al PNL. Reglementarile privesc obligatia demnitarilor de a anunta public existenta si continutul discutiilor cu reprezentanti ai Parchetelor si instantelor si obligatia magistratilor in cauza de a comunica aceste lucruri Consiliului Superior al Magistraturii. Totodata, demnitarii vor fi obligati sa anunte public faptul ca fac obiectul unei urmariri penale, a spus Tariceanu. Liderul PNL a propus, la sfarsitul lunii ianuarie, initierea unei dezbateri publice privind separatia, controlul si echilibrul puterilor in stat.
Vantu este actionarul majoritar de la Realitatea TV
Sorin Ovidiu Vantu a declarat ca a incheiat negocierile pentru preluarea Companiei Blue Link Comunicazioni, care detine pachetul majoritar in trustul de presa Realitatea. Desi optiunea pentru achizitionarea postului si pachetului managerial al trustului de presa Realitatea a fost realizata inca din primavara lui 2004, Vantu a facut public acest lucru abia ieri. Tranzactia a fost perfectata prin intermediul Blue Link Comunicazioni Cipru, al carei proprietar este Vitalie Dobanda, interpusul familiei Vantu in raporturile juridice si fiscale cu statul cipriot. In Sedinta Consiliului National al Audiovizualului de astazi, Vitalie Dobanda il va reprezenta pe Vantu si va depune documentatia necesara.
Desi a preluat Realitatea de un an si sapte luni, timp in care a achitat datoriile de un milion si jumatate de dolari ale acesteia, omul de afaceri a declarat, inte-un interviu acordat chiar postului sau, ca a asteptat ca televiziunea sa devina fiabila si apoi sa faca publica informatia despre preluarea pachetului majoritar. Sorin Ovidiu Vantu a declarat ca nu se va implica in politica editoriala a postului si ca, desi unele persoane erau la curent cu preluarea pachetului majoritar de actiuni, nu a primit telefoane de interventie. Omul de afaceri isi doreste sa achizitioneze si celelalte actiuni si, intr-un timp cat mai scurt, sa listeze Realitatea la Bursa.