
DREGATORI FARA OBIECTUL MUNCII
Leon CHIRILA
„De cinci zile-ncoace/ gura nu le tace/ Si se tot impung/ banii nu le-ajung/ Ca-n loc sa tot dreaga/ ei sau pus pe sfada! Cam astfel stau lucrurile in acest inceput de februarie in viata politica si administrativa a judetului. Oameni pentru care ar trebui sa avem toata stima, sa-i respectam pentru varstele, functiile si raspunderile lor, ne-au adus in situatia de a nu-i mai intelege. O hotarare a Consiliului Judetean – de fapt, un petic de hartie – i-a invrajbit intr-atat, incat nimeni nu-i mai poate opri. Isi arunca vorbe grele unii spre ceilalti, se acuza reciproc, pierzand, practic, timp pretios care ar putea fi folosit cu mai mult temei pentru interesele judetului si ale locuitorilor sai.
Varfurile administratiei si ale organizatiilor politice sunt intr-o permanenta confruntare – deocamdata fara vreo perspectiva de incetare – pentru simplul motiv ca si unii, si ceilalti doresc – spun ei – binele judetului! Numai ca unii prezinta perspectiva acestui bine – adica posibilitatea infiintarii unei asocieri a CJ cu administratiile locale si a obtinerii unui imprumut bancar pentru reabilitarea drumurilor din judet, iar ceilalti reclama necesitatea ca respectivele demersuri sa fie pur si simplu legale. Din aceasta confruntare de idei totul s-a intors cu susul in jos si aproape nimeni nu mai vede padurea din cauza copacilor.
Nu vrem sa dam sfaturi, nu avem nici o solutie miraculoasa pentru stingerea acestui conflict de talie judeteana dintre doua zone politice – PC, PD, PNL si PRM , pe de o parte, si PSD, de cealalta parte, dar simplul dialog dintre reprezentantii taberelor invrajbite le-ar putea arata calea spre rezolvarea linistita, amiabila (cum se spune) si rezonabila a disputei. De asemenea, alta ar fi si perceptia fata de imaginea – si-asa foarte sifonata – a clasei noastre politice, a tuturor celor care se fac ca ne conduc.
Permanentul scandal la care am fost obligati sa asistam nu face, in final, decat sa sustina ideea, atat de vehiculata, ca pe politicienii nostri nu-i intereseaza decat… interesul de partid, de grup sau personal; cetatenii, electoratul sunt lasati pe ultimul plan, adica pentru ultima perioada a mandatului, cand aceiasi politicieni vor veni sa se caciuleasca la „maria sa, electoratul”, sa-i solicite voturile. Si pentru ca tot vorbim despre reforma clasei politice, cred ca insasi stingerea conflictului – fals, dupa opinia mea – care s-a acutizat in aceste zile in Prahova, ar fi o dovada de luciditate, de responsabilitate, de eventuala dorinta de a schimba in bine imaginea dregatorilor de astazi ai judetului care par sa-si fi pierdut obiectul muncii.














