Fondurile pentru repararea muzeelor vor intra in drumuri

Nu s-au implinit nici doua saptamani de cand s-a aprobat bugetul pentru anul 2006 al Consiliului Judetean, ca acesta a si fost rectificat. O serie de lucrari pe care executivul CJ le-a considerat de o mai mica importanta – cum ar fi consolidarea Palatului Culturii si a Muzeului Ceasului – precum si mai multe parteneriate incheiate cu unele comune au fost taiate, partial, de la finantare. Ca urmare, 27 de miliarde de lei vechi se redirectioneaza catre repararea a trei portiuni de drum. Este vorba despre tronsoanele care asigura iesirea din municipiul Ploiesti spre Bucuresti si Paulesti, precum si drumul ce leaga Campina de Telega. Acestea erau incluse in lista soselelor care urmau a fi reabilitate din creditul pe care CJ este pe cale sa il contracteze, insa conducerea institutiei nu a mai avut rabdare pana la demararea imprumutului si vrea sa repare aceste tronsoane imediat ce vremea va permite. Lucrarile de reparare a muzeelor, care au ramas fara sustinere financiara, urmeaza a primi banii inapoi – dupa cum a declarat Florin Anghel, presedintele Consiliului Judetean – la urmatoarea rectificare de buget.
M.C.