* Directorul Sucursalei Ploiesti a demisionat

Presa de ieri avea sa relateze despre faptul ca, in unele localitati de pe Valea Prahovei, au fost constatate serioase nereguli in ceea ce priveste facturarea consumului de gaze naturale. Se vorbeste chiar ca, pierderile suferite de Distrigaz – rezultate din diferenta intre gazele livrate unor consumatori si incasari – ar fi de 8 miliarde de lei, lunar. Printre clientii programului „gaze fara factura” – mai spune presa – ar figura societati care administreaza importante locatii turistice, cum ar fi Palace Com Sinaia, International SA Sinaia sau o vila din cadrul grupului Alexandros Hotels. Am incercat, ieri, sa aflam cat mai multe amanunte, legate de aceasta situatie. Cum de la sefii Sucursalei Ploiesti n-am primit nici un raspuns, ne-am adresat conducerii Distrigaz Sud Bucuresti. Aseara, cu putine minute inaintea intrarii sub tipar a ziarului, am primit la redactie urmatorul comunicat de presa: „In ultima perioada, conducerea Distrigaz Sud a solicitat efectuarea de controale in sucursalele regionale pentru depistarea eventualelor diferente intre gazul vandut si cel facturat, in anul 2005. In cadrul auditului efectuat in sectorul Sinaia, s-au constatat nereguli in facturare, care nu au putut fi justificate. Directorului Sucursalei Ploiesti, Ion Ionita, i-au fost solicitate explicatii si acesta a recunoscut erori in gestiune. In consecinta, si-a prezentat demisia directorului general al Distrigaz, si aceasta i-a fost acceptata. A fost numit un nou director la Sucursala Ploiesti (n.n. – in persoana lui Laurentiu Musat) si un nou sef de sector la Sinaia. Ancheta este in desfasurare”.
Cand vom avea noi detalii, legate de acest caz, vom reveni. C. DUMITRU