Pentru ca nu cumva sa existe opinia ca prin Palatul Administrativ nu se lucreaza serios si in mod organizat, directiile din subordinea Consiliului Judetean au obligatia ca, de la inceputul acestei saptamani, sa-si faca planuri saptamanale de lucru. La directiva data de catre executivul CJ s-au raliat, deja, directiile tehnica si logistica, ce si-au facut publice, pentru presa si alte persoane interesate, agenda saptamanala a activitatilor. Astfel, Logistica – cea care se ocupa de achizitiile de produse si servicii pentru Consiliul Judetean – are o saptamana plina de astfel de actiuni, in timp ce Directia tehnica – cea care raspunde, in principal, de starea drumurilor – si-a propus sa lucreze mai mult la hartogarie: studii, acte, informari si sa urmareasca modul cum se tencuiesc peretii si se instaleaza incalzirea centrala la Palatul Culturii, Casa Alba si la noul sediu al administratiei din Mizil. In plus, nici drumarii – care lucreaza la deszapezire – nu mai sunt lasati de capul lor. Si acestia au inceput sa raporteze, zilnic, cum si unde au actionat. Si au actionat bine, daca ar fi sa ne luam dupa informarea in care fiecare societate de deszapezire scrie negru pe alb ca „circulatia se desfasoara in conditii normale de iarna si nu sunt probleme”. Despre masuri punitive pentru cei care nu-si respecta planificarile nu am aflat inca. Ramane de vazut, insa, cat va dura acest exercitiu de transparenta si daca, cumva, si celelalte directii ale CJ vor binevoi sa respecte instructiunile date de catre conducere, in sensul de a-si face publice agendele de lucru.
L-am intrebat pe Florin Anghel, presedintele Consiliului Judetean, care este utilitatea acestei initiative. „Am decis ca fiecare directie sa faca astfel de informari pentru a sti toata lumea ca si in institutia noastra se lucreaza” – ne-a declarat acesta. Presedintele CJ sustine, in acelasi timp, ca masura nu are legatura cu nemultumirile pe care si le-a exprimat, in urma cu ceva timp, fata de activitatea unor directori din cadrul CJ.
M.C.