Leon CHIRILA
Dupa 1989 am cam explodat de bucurie ca, dupa perioada de restriste de aproape o jumatate de secol, democratia se ivise si pe strada noastra. Numai ca, chiar din primele zile ale democratiei noastre post-revolutionare, fiecare a interpretat-o cum a vrut sau cum l-a dus mintea. Acum dupa mai bine de 15 ani, recunoastem ca am facut si greseli – inerente oricarui inceput – dar s-a gresit si intentionat, mizandu-se tocmai pe faptul ca insasi democratia era incipienta, nu i se cunosteau regulile si nu impusese norme egale pentru toti. Asa ca unii au luat-o „repede inainte”, ca dupa vechile comenzi ale magnetofoanelor, si s-au rostuit beneficiind din plin de binefacerile noii democratii. Am asistat, astfel, la schimbari de terenuri intre Fundul Moldovei si Centrul Capitalei, la cumpararea unor fabrici pe cate un dolar – pentru ca ne dadea marinimia afara din pantofi – am constatat, stupefiati, caderea unor banci si a unor institutii similare cu banet agonisit, si vedem, in continuare, cum infloresc unii de parca la radacinile lor s-ar fi fertilizat cu un ingrasamant-stimulent miraculos. Pe de alta parte, cei mai multi beneficiari ai democratiei de dupa decembrie ’89 si-au vazut de necazuri, multe, de asemenea – lefuri mici, somaj, preturi crescand vertiginos, servicii conditionate, boli tot mai greu de tratat si cate si mai cate.
Comparand cele doua lumi nu putem spune decat ca exista un anume chichirez care a facut diferenta dintre cei carora le-a priit democratia si cei carora le-a facut viata un cosmar. Iar respectivul chichirez nu poate fi numit decat hotie. A fost, in toata aceasta perioada, o permanenta zbatere pe tema cine poate fura mai mult si pentru ca, pe de o parte, legislatia a fost si este, inca, stravezie, – sanctiunile fiind dintre cele mai… imbietoare pentru hoti, iar pe de alta parte pentru ca institutiile care trebuia sa asigure aplicarea legilor si-au dat, permanent, in petic. Pe de-asupra, granzii beneficiari ai democratiei – hotii, mai pe sleau – si-au facut cartelul lor politic, administrativ, de presiune si intimidare (a se intelege trusturi de media) care sa le apere drepturile dobandite „legal” dupa 1989. Astfel se poate interpreta si recenta respingere, tocmai in Senatul Romaniei, a unei ordonante de urgenta a Guvernului care ar mai fi putut struni, oarecum, pornirile vitejesti ale celor pentru care democratia este hotie. Culmea este ca motivatia pe care o dau cei cu musca pe caciula este atentie, respectarea principiilor democratice, respectiv dreptul Parlamentului de a nu fi obedient Executivului. Nerusinare mai mare nici ca poate exista; este un fel de hot care striga hotii, care arata cu degetul spre ipotetici vinovati si care, mai grav, ne cred pe noi, cei multi, fraieri, nepriceputi. Le spunem, insa, ca noi i-am mirosit pe toti, ca ne este lehamite, pur si simplu, de ingineriile lor democratice cu care ne sfideaza, ca am inteles demult de ce se mananca precum cainii pentru un ciolan politic, administrativ sau de alta natura. Altfel, nu ar fi avut neobrazarea sa-si stabileasca privilegii de trimisi ai Domnului pe Pamant! Stim ca acum sunt in stare ca sa transforme si legile in scuturi de protectie pentru a supravietui in aceasta democratie a rechinilor, dar mai stim si ca orice hot isi are nasul. Iar nasul suprem este electoratul.
