Ultima incorporare a recrutilor – in toamna acestui an
– Domnule colonel, e-adevarat ca, in acest an, vor avea loc ultimele incorporari obligatorii pe timp de pace?
– Da. Potrivit Legii 395/ 2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu, din ianuarie 2007, Romania va trece la serviciul militar pe baza de voluntariat. Asadar, perioada stagiului militar efectuat in acest an poate constitui o etapa de pregatire a tinerilor pentru o eventuala cariera ca militar profesionist. Acestia vor avea prioritate la angajarea ca soldati si gradati voluntari in unitatile Ministerului Apararii Nationale (MApN), din randul acestora selectandu-se, in viitor, o buna parte dintre subofiterii armatei. Dar, mai multe amanunte pe aceasta tema vom sti peste cateva luni, cand vor aparea actele normative referitoare la pregatirea populatiei pentru aparare, respectiv privind statutul soldatilor si gradatilor voluntari.
– Pana atunci, ce trebuie sa stie cei ce n-au facut armata?
– In primul rand, ca dispozitiile Legii nr. 46/96 privind pregatirea populatiei pentru aparare raman in vigoare. Astfel, la centrele militare se tine la zi evidenta situatiei militare a fiecarui cetatean roman. Recrutii trebuie sa se prezinte la aceste centre, pentru actualizarea situatiei militare, recrutare sau incorporare, dupa caz, la data, ora si locul mentionate in ordinul de chemare. In caz de neprezentare, suntem nevoiti sa aplicam amenzi intre 500.000 – 3 milioane lei vechi.
– Cand va avea loc ultima incorporare a recrutilor?
– In luna octombrie 2006, pentru militarii in termen, iar pentru cei cu termen redus – in iunie 2006. MApN. doreste ca, la ultima incorporare din octombrie, sa se prezinte numai acei tineri care vor sa ramana in armata ca soldati si gradati profesionisti. Aceasta deoarece, in decembrie 2006, vor trece in rezerva toti militarii incorporati pe parcursul acestui an, indiferent de stadiul in care se afla executarea serviciului.
– Ce avantaje vor avea soldatii si gradatii voluntari?
– Potrivit proiectului noii legi, acestia pot fi barbati sau femei, intre 18 si 26 ani. La angajare, acestia semneaza un contract pe o perioada determinata – de pana la 4 ani, iar urmatoarele contracte pot avea durata de 2-3 ani fiecare, pana la limita de varsta in grad. In afara de solda lunara, acestia vor avea dreptul la echipament si hrana gratuite, precum si la asistenta medicala si medicamente, in conditiile legii. De asemenea, vor putea beneficia de transport gratuit pentru efectuarea concediului de odihna sau in cazul mutarii dintr-o garnizoana in alta, precum si de o compensatie lunara pentru chirie, sau de locuinta de interventie. In plus, vor putea fi trimisi la studii in tara si strainatate, asumandu-si obligatia de a lucra in armata, pentru perioade determinate, dupa absolvirea cursurilor.
D. CONSTANTIN