Municipalitatea stie care este acum averea Ploiestiului, cuprinsa in 15 dosare. Functionarii publici de la Directia de Patrimoniu Ploiesti au finalizat inventarierea tuturor bunurilor care apartin patrimoniului municipiului. Tot ce inseamna strazi, poduri, conducte, cladiri, terenuri, active ale unor institutii publice, conducte si retele de apa, bransamente, retele si puncte termice, liniile de tramvai, statuile, locurile de joaca, cimitirele, parcarile, absolut tot a fost numarat si trecut in catastife pe mii de pagini. Pentru ploiestenii care nu stiu, inca, in ce consta averea municipiului, aceasta este:
Domeniul public al municipiului: * 877 de strazi, 12 poduri, un podet si 3 pasaje cu o suprafata totala de 264.977,40 mp;
* 75 de puncte termice, plus reteaua propriu-zisa, cladirile si terenurile aferente;
* sistemul de transport public local (linii tramvai, reteaua de contact pentru tramvai, reteaua de contact si cablurile de curent pentru troleibuz). In Ploiesti sunt 33 trasee de autobuze, doua linii pentru troleibuze si doua linii de tramvai (toate traseele insumeaza o lungime de 459,16 km);
* reteaua de alimentare cu apa – cu o lungime de 327.965,2 m, plus cladirile si terenurile aferente – Uzina de apa si Frontul de captare de la Crangu lui Bot, statii de pompare si repompare, hidrofoare, alte constructii;
* sistemul de canalizare in lungime de 160.653,8 m, cladirile si terenurile aferente;
* 10 sedii in care isi desfasoara activitatea Primaria Ploiesti; alte 3 sedii de regii de interes local; sediile Teatrului „Toma Caragiu”, Filarmonicii „Paul Constantinescu”; 3 unitati sanitare; 84 unitati de invatamant – colegii, licee, grupuri scolare, scoli, gradinite;
* 12 piete cu o suprafata de 38.017,53 mp; 3 parcuri publice in suprafata de 322.100 mp; Parcul memorial „Constantin Stere” cu o suprafata de 10.100 mp; 7 gradini publice – 150.997 mp; 16 scuaruri – 104.616 mp; zone verzi – 373.469 mp; 7 WC publice; 4 cimitire – 638.000 mp; parcari pe o suprafata de 156.273,2 mp; 8 monumente si statui; 47 de locuri de joaca pentru copii; 5 fantani arteziene; semafoare si indicatoare de circulatie;
* un punct de comanda, 92 de adaposturi speciale de protectie civila si altele 4 – simple.
Domeniul privat al municipiului: * 466 imobile – in fondul locativ; * 266 spatii cu alta destinatie decat aceea de locuinta; * terenuri in suprafata de 4.1146.811,61 mp reprezentand suprafete aferente locuintelor si spatiilor, terenuri inchiriate, concesionate ori identificate in vederea atribuirii lor, in folosinta gratuita tinerilor, pentru constructia de locuinte, in baza Legii 215/2003.
Care este diferenta intre domeniul public si cel privat? Gheorghe Bratosin, directorul Directiei de Patrimoniu Ploiesti ne-a declarat ca „in cazul terenurilor aflate in domeniul public, de exemplu, acestea sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile, adica, terenurile nu pot intra in circuitul civil, nu pot fi instrainate, gajate, ipotecate, ori atribuite in proprietate. Pe terenurile publice se pot realiza constructii numai daca imobilele vor deveni obiective de interes public”. In schimb, in cazul terenurilor aflate in proprietate privata, legea prevede ca acestea pot fi date atat in folosinta, prin licitatie, dar pot fi si inchiriate ori concesionate.
N.DUMITRESCU














