Lotul national de cadeti aflat sub pregatirea ploiesteanului Titi Tudor (foto) se afla intr-un stagiu de pregatire centralizata la Sinaia, pana pe 22 sau 23 ianuarie. Gazda le este hotelul „El Dorado”, acolo unde pustii se relaxeaza dupa ce „nea Titi” ii „intinde” bine. Chiar daca lucrurile au decurs conform progra-mului pus la punct de reputatul tehnician, zilele trecute acesta a avut si un motiv de dezamagire.
Astfel, dupa ce la sfarsitul lui 2005 comandase un test anti-doping la Institutul National de Medicina Sportiva, Tudor a ramas stupefiat atunci cand i-au parvenit rezultatele. Trei dintre cei selectionati in lotul largit, care, practic, se aflau in perioada de proba pentru accederea in lotul Romaniei de cadeti au fost depistati pozitiv ! Este vorba de trei tineri legitimati la clubul Dinamo Bucuresti. Numele lor? George Cristea, Nicusor Nica, Constantin Voicu. Se pare ca substanta interzisa descoperita cu prilejul analizarii probelor este furosemidul.
„M-au suparat rau. Mai mult ca sigur ca-i paste un an sau doi de suspendare. Oricum, atat timp cat ma voi ocupa de acest lot, nu voi mai apela la serviciile lor. Nu stiu cum reactionam deaca era vorba de vreun sportiv ploiestean. Din fericire, acestia nu mi-au facut nici un fel de problema”, a sustinut antrenorul Tudor.
Urmatoarea destinatie a lotului de cadeti va fi hotelul „Leonard Doroftei” de la Cornu, acolo unde va fi stabilit cartierul general pana aproape de sfarsitul lui februarie. Ulterior, vor avea loc meciuri de verificare, dar si turnee de pregatire, la capatul carora antrenorul va afla pe cine poate pune baza sub tricolor la aceasta categorie.
Octav PREDA