Primarii au venit spasiti la judet cu traista plina de… probleme
Aproape un sfert dintre primarii prahoveni au venit, ieri, cu jalba in protap la Consiliul Judetean. Cum saptamana aceasta urmeaza a se supune aprobarii bugetul pe 2006, edilii au fost chemati sa-si spuna ofurile. Si nu oricum, ci organizat, cu programari la minut facute in ordine alfabetica. Nu a fost primar care sa nu insire o lista intreaga de probleme pe care le are localitatea pe care o pastoreste. De la numarul prea mare al asistatilor sociali care toaca, fara a face mai nimic in schimb, miliarde bune de lei de la buget in fiecare an, la absenta iluminatului public, necesitatea repararii scolilor, finalizarea lucrarilor incepute in urma cu sapte – opt ani si, bineinteles, lipsa fondurilor. De departe, insa, cea mai mare problema care au reclamat-o toti primarii este, asa cum era de asteptat, starea drumurilor. In special a celor judetene. Chiar daca anul trecut s-au investit cateva sute de miliarde de lei vechi in plombarea arterelor de circulatie, din ceea ce au relatat edilii, se pare, ca programul nu a avut atat de mare succes. Primarii din Baltesti, Banesti, Barcanesti, Bertea (si lista poate continua) au declarat ca drumurile judetene care trec prin localitatile lor nu sunt deloc intr-o stare buna.
Surprinzator, insa, cu toate ca primarii sositi ieri, la raport, au lasat sa se inteleaga ca nu prea le ajung banii, atunci cand au fost intrebati de catre Florin Anghel ce ar face in localitate daca ar avea banii necesari au dat-o din colt in colt. Au reusit cu greu sa indruge cateva proiecte, altele decat cele pentru modernizarea scolilor – capitol care va fi tratat printr-un program separat. Unul spunea ca ar fi suficient daca ar primi fonduri pentru repararea unui acoperis (in Banesti), altul ca locuitorii comunei ar fi multumiti daca li s-ar pietrui si lor drumurile (Boldesti-Gradistea), in timp ce primarul din Bertea a plecat din biroul presedintelui Consiliului Judetean cu speranta ca va reusi, pana la finele mandatului, sa termine alimentarea cu apa a localitatii – proiect inceput acum opt ani!
Mai urmeaza trei zile de consultari la Casa Alba, dupa care se va trage linie pentru a se vedea unde e saracia mai mare si, implicit, pe unde vor merge banii Consiliului Judetean.
Mihai CIOBANU














