Ministerul Educatiei si Cercetarii si sindicatele din invatamant au finalizat negocierile referitoare la majorarile salariale care vor fi acordate in acest an personalului didactic, a anuntat luni ministrul Mihail Hardau. Majorarile vor fi acordate diferentiat, iar cei mai avantajati vor fi tinerii cu o vechime in invatamant sub zece ani. Astfel, salariul brut al unui profesor debutant cu o vechime de pana la doi ani va creste cu 1,1 milioane lei, de la 6.140.000 lei la 7.250.000 lei. Salariul brut al unui profesor debutant cu o vechime cuprinsa intre doi si sase ani va creste cu 1,3 milioane, de la 7.126.000 lei pana la 8.431.000 lei. Invatatorii si educatorii cu grad didactic II si cu o vechime cuprinsa intre doi si sase ani vor primi mai mult cu 1.155.000 lei adica o crestere de la 6.364.000 lei la 7.519.000 lei. In invatamantul superior, salariile brute ale preparatorilor universitari cu o vechime de pana la trei ani vor creste cu 1.200.000 lei, de la 6.6200.000 pana la 7.820.000, iar ale asistentilor universitari cu o vechime de pana la trei ani vor creste cu 1.300.000 lei, de la 7.220.000 lei pana la 8.520.000 lei. Salariile sefilor de catedra cu o vechime cuprinsa intre trei si sase ani vor creste cu 1.752.000 de lei, de la 9.528.000 lei pana la 11.280.000 lei, si ale celor cu o vechime cuprinsa intre sase si zece ani se vor majora cu 1.846.000 lei, de la 10.569.000 lei pana la 12.415.000 lei. Majorarile vor fi acordate in doua transe, de la 1 ianuarie si respectiv 1 septembrie, si urmeaza sa fie aprobate joi de Guvern, prin ordonanta.














