Toti cei 103 primari prahoveni vor veni, incepand de luni, la judet, pentru a-si spune ofurile. Consiliul Judetean lucreaza, acum, la intocmirea bugetului pe anul 2006, iar conducerea institutiei i-a convocat pe edili la discutii pentru a se decide, in cunostinta de cauza, unde vor merge banii de la vistierie. Iar cum toti au probleme – mai ales cu infrastructura – este mai mult ca sigur ca lista doleantelor venite din partea primarilor va fi interminabila. Potrivit declaratiilor lui Radu Ionescu, vicepresedinte al Consiliului Judetean, bugetul pe anul acesta s-a umflat precum cozonacul, si nu este localitate careia incasarile sa nu-i fi crescut cu cel putin 20-25 la suta fata de anul trecut. In plus, si Guvernul a alocat Prahovei inca 110 miliarde de lei – pentru repararea drumurilor comunale si judetene – aproape dublu fata de ceea ce a sosit de la Bucuresti pentru acest scop in 2005. Ramane de vazut, insa, daca previziunile conducerii judetene se vor regasi si in proiectul de buget ce urmeaza a fi supus aprobarii consilierilor la finele saptamanii viitoare.
M.C.