Cu toate ca au existat restrictii severe in comercializarea lor, petardele au facut si anul acesta victime la Campina. Nici nu incepuse bine Revelionul, si la Camera chirurgie-garda a Spitalului Municipal s-a prezentat un tanar cu o plaga complexa la mana stanga, inclusiv policele (degetul mare) retezat. Cauza acestui grav accident: o petarda care ii explodase in palma. Data fiind complexitatea cazului, pacientul a fost trimis de urgenta la Spitalul Judetean din Ploiesti, la sectia Chirurgie plastica. Tot cu plagi provocate de exploziile unor petarde au mai venit alte doua persoane, dar, din fericire, ranile acestora erau superficiale si nu au necesitat internarea. Apoi, la putin timp, a fost adusa o adolescenta dintr-o comuna invecinata Campinei, care avusese o tentativa de suicid. Pentru ca suferise o deceptie in dragoste, isi implantase un cutit in burta. A fost trimisa si ea, urgent, la Spitalul Judetean. Noaptea dintre ani a fost agitata pentru personalul de garda, culminand, pe la ora 5.00, cu aducerea de catre parinti a unui elev de liceu care se taiase la mana dreapta intr-o sticla sparta. Tanarul, intr-o avansata stare de ebrietate, fusese adus, pe semne, cu forta, pentru ca, odata ajuns in cabinet, a refuzat orice interventie medicala si a inceput sa faca scandal, adresandu-i cuvinte urate (“Te sparg, fa, sa moara mama!”) asistentei care incerca sa-l panseze, impotriva vointei sale. Daca, avand in vedere aburii alcoolului consumat in exces, asta se mai putea numi vointa. Deoarece agresivul pacient avea o constitutie robusta, cele trei rude ale sale nu au fost suficiente pentru a-l potoli, astfel ca, dupa ce a primit ingrijirile necesare, a fost necesara interventia politiei pentru a-l scoate afara pe turbulentul pacient, trecut in registrul garzii cu varsta de 18 ani, dintre care, dupa purtari, s-ar parea ca primii sapte, “cei de acasa”, ii lipsesc cu desavarsire.
Adrian BRAD