Scriam in numarul de ieri al ziarului despre faptul ca apropiati ai unei paciente internate la Spitalul de Obstetrica-Ginecologie din Ploiesti ne-au semnalat ingrijorarea in legatura cu starea acesteia,in urma pierderii unei sarcini, lasand sa se inteleaga ca aceasta nu ar fi beneficiat de toate ingrijirile necesare. Doar faptul ca tanara se afla pe un pat de suferinta si mai ales ca am primit precizarile necesare de la directorul general al institutiei medicale amintite, dr.Dumitru Ilie – ce se regasesc in articolul pe care oricine il poate citi in ziar – ne-au determinat sa nu insistam sa discutam si cu pacienta . Nici nu am banuit ca lucrurile aveau sa ia, rapid, o amploare mult peste cea care se contura la inceput. Intr-un fax purtand antetul, numarul de inregistrare si stampila spitalului, sub semnatura directorului general amintit, ne era expediat ieri ceea ce era numit „un drept la replica al pacientei vizate, la rugamintea acesteia”. Din care citam: „Am citit articolul in care se mentioneaza numele meu si cazul meu,solicit explicatii scrise de la redactorul care nu a discutat cu mine”. Mai mult decat atat, ni se cereau “dezmintire scrisa“ – desi reproduceam explicatiile legate de evolutia cazului date de directorul spitalului-si scuze pentru personalul medical care a avut „un comportament omenos si corect”, totul incheindu-se cu precizarea ca „in caz contrar imi rezerv dreptul de a actiona in judecata redactorul acestui articol”. Considerandu-ne datori sa vedem daca si cat am gresit noi, sau aceia care incearca sa acopere o vina care initial nici nu era atat de mare pe cat a fost amplificata ulterior, am avut parte de mai multe surprize. Cea dintai a fost aceea ca femeia ne-a declarat clar ca nu ea a cerut sa formuleze si sa ne expedieze dreptul la replica amintit, ca de fapt nici nu citise ziarul, ci ca acesta i-a fost aratat de reprezentanti ai spitalului. De altfel, telefonic, medicul director general ne-a precizat ca asistenta sefa a luat declaratia respectiva, iar reprezentanta familiei care ne semnalase cazul ne-a spus, ieri, telefonic, ca pacienta nu isi amintea ca a scris si a semnat declaratia trimisa prin fax. Ca lucrurile sa para si mai greu de inteles, la numai cateva ore mai tarziu, pacienta accepta, in fata noastra, ca, dupa ce i-a fost aratat articolul ar fi scris randurile din care v-am citat, dar ne-a cerut de nenumarate ori scuze, recunoscand ca nici nu putea sa tina pixul in mana si ca nici nu prea stia despre ce e vorba. De altfel, raspunsurile sale – si cele rostite si cele conturate de privirea si stanjeneala sa – ne-au intarit convingerea pe care am avut-o chiar de la prima citire a faxului. Cu toata consideratia fata de starea pacientei si de priceperea de a-si asterne pe hartie eventualele reprosuri la adresa noastra, dati-ne voie sa avem motive sa credem ca daca nu i-a fost dictat totul rand cu rand, cel putin i-a fost sugerat. Si poate daca nu ar fi fost de fata, la momentul discutiei, chiar directorul medical al institutiei, doamna doctor Lenuta Luchian, cea care i-a acordat asistenta medicala necesara, precum si alti reprezentanti ai personalului medical ne-ar fi spus ceva mai multe. Dar numai faptul ca ne-a cerut, repetat, scuze si aproape s-a crucit cand i-am amintit ca ne-a chemat in instanta spune destul. In aceste conditii, intelegem cu atat mai putin rabufnirea de orgoliu a doamnei doctor Luchian care s-a dovedit suparata pe toata lumea. In primul rand, pe semnatarii articolului care in opinia sa au scris tendentios si pe ziar in general, invocandu-ne o Lege a presei care nici nu exista si chiar i-am multumi daca ne-ar pune-o domnia sa la dispozitie. Apoi, pe directorul general, considerand ca, desi este medic anestezist, nu acesta avea caderea sa ne faca precizari medicale, acestea fiind de competenta dumneaei, ca director medical. Numai ca si sub acest aspect a reusit sa se contrazica. Inainte de a redacta stirea, in completarea informatiilor pe care le-am primit de la directorul general, noi am contactat-o si pe doamna doctor Luchian. Ne-a raspuns si ne-a pus la punct, precizandu-ne, ca se afla in timpul sau liber, la cabinetul particular. Am avut timp pana sa ne inchida telefonul – dar fara sa-si schimbe parerea – sa-i spunem ca nu doream sa aflam relatii despre clinica sa particulara, ci despre o pacienta internata intr-o institutie a statului, in virtutea competentelor si atributiilor asupra carora chiar dansa a insistat in discutia noastra ulterioara. Or, sa ne fie cu iertare, daca a tinut sa invoce exclusivitatea, considerand ca nici macar cu directorul general nu trebuie sa o imparta, atunci ne luam ingaduinta sa adaugam ca aceasta nu inceteaza imediat ce a iesit pe poarta spitalului. Nu i-am inteles nici reprosurile, mai mult decat insistente, legate de faptul ca textul a fost tehnoredactat pe negru, ca doar, foarte aproape, articolul despre corupti era pus, de exemplu, pe raster. Si, cu atat mai putin, acceptam exemplele pe care ni le-a oferit, repetandu-le doar-doar le-om pricepe, ca alti gazetari cer in scris informatii, precizand ca i-a trimis seful sa se documenteze pe o tema sau alta. Nu o vom face atat timp cat scriem despre ceea ce se intampla intr-o institutie a statului, finantata din bani pu-blici ! In sfarsit, ca sa nu mai prelungim discutia, incheiem spunand ca totul ne-a lasat nu numai un gust amar, dar si parerea ca toate incercarile de a scuza si a apara personalul medical – caruia, de altfel, noi nu i-am imputat nimic – seamana mai mult cu atat de cunoscuta zicere: „cine se scuza se acuza”.
Luiza RADULESCU PINTILIE
