Oricat ar parea de anapoda, tot plutonul de consilieri locali pe care ii are Ploiestiul e obligat adesea sa ia pozitia drepti in fata unei asa-zise comisii de specialisti – straina de municipiul nostru. Sau, si mai absurd, in fata unui singur individ, supus si el, ca orice muritor, pacatului greselii, al orgoliului si al interesului personal. O legislatie prost interpretata, o birocratie cuibarita adanc in sistem, o pretinsa autoritate in materie – toate laolalta conduc la paradoxul de care vorbim. Sa ne explicam. Plenul celor 27 de consilieri locali a hotarat, in urma cu mai bine de o jumatate de an, ca in zona intersectiei strazilor Armoniei si Balcescu, mai exact pe locul unde intorcea tramvaiul pentru Teleajen, sa se amenajeze o parcare cat mai cuprinzatoare. Lucrarea a demarat promitator. Cum zona este considerata „centru istoric”, s-a cerut ca proiectul investitiei sa aibe si avizul Ministerului Culturii prin reprezentantul sau in teritoriu, Directia Judeteana pentru Cultura. Ei bine, de aici incolo soarta proiectului avea sa treaca din mana Consiliului Local – institutie democratic aleasa de ploiesteni pentru a le reprezenta interesele – in mana unei comisii reunite pe undeva prin Giurgiu. Ba, si mai anapoda, nu a unei intregi comisii,ci a unui singur om. Caci gresiti daca va inchipuiti ca acea comisie a luat,la pas, zona, a intors pe toate partile situatia si a decis in cunostinta de cauza. Nu. Aceasta este o comisie regionala – infiintata ca organism consultativ pe langa Ministerul Culturii – care reuneste reprezentanti din sapte judete alaturate Prahovei care se intrunesc lunar,prin rotatie,in diferite orase, si hotarasc pe baza analizei unei documentatii ce le este prezentata. Care documentatie stim si noi ca poate sa fie sau sa nu fie suficient de concludenta ca sa iei, de la distanta, decizia cea corecta. Acolo, la Giurgiu, au fost prezenti si doi reprezentanti din Prahova, arh.Calin Hoinarescu, vicepresedinte al comisiei si arh.Liana Dobrinescu – secretar al acesteia, cea din urma neavand, dupa cum ne-a precizat directorul Directiei Judetene pentru Cultura Prahova, Constantin Stere, rol decizional, ci numai de consemnare a discutiilor purtate in cadrul sedintelor. Asa stand lucrurile, sustinerea intr-o forma sau alta a proiectului a ramas la latitudinea vointei , simtului urbanistic si, de ce nu, a interesului unui singur om, arh.Calin Hoinarescu. Asta ne face sa avem serioase rezerve asupra obiectivitatii acelei comisii atat timp cat intr-o situatie similara, referitoare la amplasarea de mobilier urban pe bulevardul ploiestean – de asemenea zona cu statut istoric – ceea ce s-a putut pentru unii nu a fost valabil si pentru altii, in contextul aceleiasi legi. Nascut in atari conditii, la Giurgiu, – dar alt paradox, semnat de Constatin Stere – documentul cu pricina se limiteaza la o singura fraza care spune: „Aviz favorabil cu conditia sa nu existe nici un fel de amenajare supraterana(chioscuri,pubele) pe amplasament”. Si ca sa ne mai facem cruce inca odata de toata aceasta birocratie si confuzie, acelasi Constatin Stere, de pe pozitia lui de director al Directiei Judetene de Cultura, vine si ne precizeaza verbal ca avizul ar lasa loc unor interpretari, astfel incat unele dotari urbane provizorii, gen chioscuri sau pubele, crede ca pot fi amplasate aici ! Acum, Consiliul Local cat e el de reprezentativ si de democratic, ce sa faca: sa se subordoneze vointei comisiei de la Giurgiu, in care se regaseste moftul lui Hoinarescu de a nu accepta in acea parcare o pubela pentru gunoi si un chiosc pentru ziare.
Place consiliului sau nu, multumeste ploiestenii sau nu, asta-i practica la noi: mergem orbeste in virtutea unor reglementari aiurite, a unor mentalitati depasite de vreme, a unor meschinarii marunte pana ajungem sa ne proptim cu capul in zid. Si abia dupa ce ne dezmeticim – daca ne dezmeticim – ne dam seama ca puteam sa o luam si pe drumul cel drept si bun.
Luiza RADULESCU
Raluca ENE