Cu cat castiga din teatru…
V-ati intrebat, cu siguranta, de ce accepta actori renumiti sa apara in tot felul de spectacole de doi lei ori in reclamele care va scot din minti. Si daca ati intuit ca motivatia unei asemenea… prostituari artistice incepe si se sfarseste la bani, nu ati gresit deloc. Un actor debutant castiga la un teatru cu subordonare locala, cum este Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiesti, 6,5 milioane de lei vechi pe luna. Abia daca a ajuns in varful carierei, trece putin de 11 milioane de lei. Iar pentru ca nu trebuie irosit absolut nici un ban, economia a inceput de la… scena. Pentru ca inseamna nu numai virtuti artistice, ci si efort fizic, si riscul unor imbolnaviri in conditii de curent si praf, actoria a fost incadrata, intr-o vreme, in grupa I de munca. Mai nou, a fost retrogradata la grupa a II-a, ca oricum era de ajuns cat castigau actorii ! De altfel, grila de salarizare este nedreapta si dintr-un alt punct de vedere: actorii din teatrele nationale au salarii cu 25 la suta mai mari decat cei din teatrele de provincie, desi prestatiile celor dintai nu justifica intotdeauna rangul. Soarta actorilor cu studii medii, de la sectiile de papusi sau a balerinelor este si mai trista. Daca va vom spune ca salariile acestora se incadreaza intre 4,3 si 5,8 milioane de lei v-am spus totul. De ce aleg sa faca reclame la pasta de dinti, la sapun sau la ulei ?! Simplu. Fiindca din acestea castiga intr-o luna cat castiga la teatru in cel putin un an !
Luiza RADULESCU PINTILIE