Durerea de cap este una dintre cele mai frecvente simptome resimtite de persoane de aproape toate varstele.
De cele mai multe ori, aceasta se amelioreaza prin somn, cu atat mai mult cu cat fonofobia si fotofobia determina persoanele sa se izoleze in intuneric, intr-un mediu linistit. Disparitia durerii este aproape completa cand pacientul a adormit. Medicii nu au descoperit nici o explicatie cu privire la acest efect al somnului asupra migrenei, in afara celei care presupune o readaptare vegetativa a hipotalamusului. Pe de alta parte, exista migrene declansate prin exces de somn. Acestea apar din cauza hipoglicemiei sau a unui defect metabolic. La polul opus se afla cefaleele ce sunt efecte ale privarii de somn.
In declansarea crizelor migrenoase sunt cunoscuti anumiti factori de risc de natura psihica, fizica sau chimica:
* alimentatia insuficienta, mese omise sau intarziate
* alimente specifice: alcoolul, in special vinul rosu, mezelurile, cafeaua, branzeturile fermentate si ciocolata neagra
* privarea de somn sau, dimpotriva, somnul excesiv
* factorii de mediu: lumina puternica, intermitenta, exercitiul fizic intens, calatoriile, modificarile rapide ale presiunii atmosferice expunerea la frig sau schimbarile de altitudine
* factori emotionali, cum ar fi stresul si relaxarea de dupa stres
* modificari hormonale, la femei, determinate de menstruatie, contraceptivele orale si tratamentul de substitutie hormonala la menopauza, precum si sarcina.













