
Petrolul Ploiesti isi incarca „bateriile”, de aproape o saptamana, la Busteni
De aproape o saptamana, Costache si compania iau gerul in piept inca de la ora 7.00 dimineata. Fie ca le place, fie ca nu, petrolistii respecta cu sfintenie programul intocmit de antrenorul principal Valeriu Rachita (foto 1 – pe „gazonul” arenei „Caraimanul”). Dupa ce isi pun muschii la treaba, pe cateva trasee din jurul Hotelului „Alexandros”, acolo unde sunt cazati, fotbalistii ploiesteni „ataca” micul dejun, cu un apetit de invidiat. De obicei, la 11.00, are loc, pe stadionul din localitate, o sedinta de pregatire, de aproximativ 80-90 de minute, accentul punandu-se, bineinteles, pe acumularile fizice. Vineri, am descins la terenul de langa Gara, chiar la inceputul antrenamentului. Acolo, am fost intampinati de „principalul” Rachita, dar si de ceilati membrii ai staff-ului tehnic, mirati nevoie mare de curajul nostru de a infrunta o astfel de vreme, pentru a vedea doar un antrenament al „lupilor” !
Daca, la Ploiesti, vremea era chiar prietenoasa, odata ajunsi in Busteni am facut cunostinta cu adevarata iarna. Nametii, ninsoarea viscolita, care ne „intepa” obrajii si gerul napraznic ne-au facut sa simtim, timp de o ora, ce inseamna anotimpul rece. Pe o astfel de vreme (foto 2), 28 de petrolisti au inceput sedinta de antrenament. Dupa cateva minute de exercitii fizice, destinate incalzirii muschilor, dar si dupa o „leapsa” pe grupulete, s-a dat startul unui joc, la care singura atingere admisa a balonului era printr-o lovitura de cap ! Dupa ce au transpirat bine, uitand, parca, de metehnele vremii, galben-albastrii au fost impartiti in doua team-uri, „Verzii” si „Portocalii”, dupa culoarea vestelor de antrenament, si au pus-o de un meci de fotbal. S-a jucat „14 contra 13”, pentru ca portarul Plachta se afla in faza de recuperare, dupa ce a suferit o interventie chiurgicala la meniscul piciorului stang. El nu a efectuat decat o alergare usoara si a escaladat treptele arenei din Busteni, sub atenta supraveghere a prof. Grigore Oprisescu, cel care are ca obiectiv readucerea la forma fizica de dinainte de accidentare a goal-keeper-ului.
Balau – impresionat de metodele tehnicianului
Meciul dintre cele doua echipe, care s-a intins pe durata a doua reprize a cate 25 de minute fiecare, nu a reprezentat doar un prilej de acumulari fizice, Rachita fiind deosebit de meticulos in ceea ce priveste asezarea in teren a fotbalistilor sai. Din inaltul tribunei, sfaturile lui „Vivi” au putut fi auzite pana hat-departe, „actorii” din teren incercand sa execute cat mai bine indicatiile tehnico-tactice ale celui care, in 1995, a ridicat deasupra capului trofeul „Cupa Romaniei”.
Toti jucatorii au impresionat prin determinarea de care au dat dovada, cu un plus pentru Marian Parsa, care a „arat” terenul, pe partea stanga. S-au miscat destul de bine si Ilie, Costache, Miron, Marinescu, dar si nou-venitul Balau (foto 3) ale carui interventii sigure par a-l recomanda ca o solutie eficienta pentru angrenajul ploiestean. Acesta s-a aratat incantat de posibilitatea de a evolua in tricoul Petrolului, a carui traditie o stie. Altfel, fundasul central venit de la Lupeni s-a aratat placut surprins de metodele de antrenament ale lui Rachita, despre care a avut, normal, numai cuvinte de lauda. Ca si despre noii sai colegi, de altfel. Budean si Mihovici, alti doi nou-veniti, s-au miscat acceptabil, insa, ramane de vazut daca antrenorul Petrolului ii va opri in lotul cu care va ataca promovarea si calificarea in finala Cupei Romaniei. Dupa spusele lui Rachita, pana la sfarsitul saptamanii, se va lua o decizie in ceea ce priveste soarta celor aflati in probe la Petrolul.
Atent la detalii
Dupa incheierea unei noi partide, in care petrolistii s-au infruntat intre ei, a urmat imbarcarea in autocar si deplasarea catre luxosul „Alexandros” (foto 4). Dupa ce s-au schimbat si au facut cate un dus, fotbalistii au coborat pentru a servi masa, al carei meniu este ales de antrenorul principal. Care nu uita sa-l „pigmenteze” cu o traditionala cura de fructe, la mare cautare fiind merele si portocalele.
Dupa amiaza, urmeaza aproape doua ore de odihna, dupa care lotul este impartit in mai multe echipe, care se deplaseaza, pe rand, la sala de forta si la cea de jocuri, acolo unde zabovesc peste 45 de minute. Dupa ce se incheie „rotatia”, jucatorii pot face o plimbare prin Busteni sau pot opta sa se relaxeze in camerele lor sau in sala principala a hotelului. Rummy-ul, sahul sau tablele reprezinta o desfatare, dupa ultimul antrenament al zilei. Din meniul cinei, nu lipsesc, asa cum am precizat, fructele, dar de aceasta data bananele sunt la loc de cinste.
Nu doar jocul, vitaminizarea optima si supravegherea parametrilor fizici ai sportivilor il preocupa pe tehnician, ci si tinuta pe care o abordeaza unii dintre elevii sai. Spre exemplu, cea subtire, pe care o parte dintre fotbalisti au purtat-o la una dintre mesele zilei, l-a facut pe Rachita sa il cheme la raport pe capitanul Ionut Costache. Care a primit indatorirea sa se preocupe ca toti componentii lotului sa aiba o tinuta care sa previna riscul de a raci !
Primul test, maine
Daca vremea va permite, maine, de la ora 11.00, pe „Caraimanul”, Petrolul va sustine prima partida de verificare, din aceasta iarna, in compania team-ului din Seria a IX-a a Diviziei C, CF Predeal.
In caz contrar, meciul urmeaza sa fie reprogramat intr-o alta zi, care va fi data publicitatii.
Pre¡ bun pentru Antalya
Valeriu Rachita s-a aratat, de asemenea, foarte multumit de faptul ca reteta financiara a viitoarei deplasarii a Petrolului in Antalya a fost una deosebit de avantajoasa. „Impresarul cu care am colaborat a fost serios si nu ne-a <
Se vorbeste despre o surpriza la nivelul lotului
Ca de obicei, conducerea ploiesteana este foarte secretoasa cand vine vorba sa discute despre viitoarele achizitii. Chiar si asa, am aflat ca, in vizorul tehnicianului, sunt doi-trei fotbalisti straini, intre care un brazilian si un bulgar, dar si trei fotbalisti romani.
Cu unul dintre acestia negociaza insusi tehnicianul, iar cu ceilalti doi, – conducerea clubului. Rachita ne-a informat ca, pana la sfarsitul acestei saptamani, suporterii „lupilor galbeni” s-ar putea sa aiba parte de o surpriza, in sensul ca unul dintre fotbalistii care vor ajunge in curtea Petrolului este unul cu carte de vizita !
Octav PREDA














