
Ploiestenii – condamnati la masca pe figura
* Rafinariile nu au autorizatie integrata de mediu * Aparatele nu pot face masuratori sub 5 0 Celsius * Asa ca poluatorul e liber sa ne otraveasca
Sefii institutiilor din judet responsabile intr-un fel sau altul cu protectia mediului, nu au catadicsit sa vina in fata ploiestenilor si sa le spuna cine le otraveste plamanii din decembrie incoace. Luni, le-am solicitat, public, acestora sa vina in fata dumneavoastra si sa va informeze de ce orasul este sufocat cu miros de gaze, cine este poluatorul si ce masuri au luat impotriva acestuia. Lipsa de reactie a celor invocati – prefect, comisar-sef la Garda de Mediu, director Agentia de Protectie a Mediului, sefi administratie locala, director Sanatate Publica – luati-o cum vreti. Lipsa de respect, de responsabilitate, nepasare, neputinta.
Am facut noi primul pas, fiindca si ieri ne-am sufocat in cateva randuri cu mizeria de aer, si am dorit sa vedem cum serveste interesul comunitatii si al legilor de mediu aliniate la standarde europene (oare ?!) institutia cu atributii de jandarm in domeniu, Garda de Mediu.
Si ce-am mai aflat va si ne sta mintea in loc: impotriva rafinariilor din Ploiesti, banuite in corpore c-ar fi autoarele emanatiilor otravurilor cu iz de gaz – macar una dintre ele – autoritatile nu pot lua nici o masura capitala, in sensul de a le interzice sa functioneze cu un asemenea pret pentru sanatatea noastra, pentru simplul motiv ca nu au autorizatie integrata de mediu. Toate sunt intr-o asa-zisa perioada de tranzitie. Potrivit comisarului sef Stefan Popescu, autorizatiile vor fi eliberate in acest an, rafinariile fiind obligate, prin contract, sa-si puna la punct tehnologiile astfel incat sa corespunda normelor europene de mediu.
Chiar si asa, nici astazi nu s-a aflat cine ne intoxica plamanii. Stefan Popescu ne-a asigurat ca acest lucru e posibil sa-l aflam intr-o luna, poate doua, poate la primavara. Si stiti de ce? Fiindca aparatele de masura din dotarea APM nu pot lua probe – cel putin asa ne-a garantat comisarul Popescu – la temperaturi mai mici de 5 grade Celsius. Asa ca poluatorul n-are de facut decat un lucru: sa urmareasca gerul si sa dea drumul la cate gaze vrea atunci, ca tot nu are cine sa afle cata otrava inhalam.
Din data de 3 ianuarie, a mai declarat comisarul sef, Garda a inceput o campanie de depistare a poluatorilor – nu neaparat a celui responsabil de mirosul de gaz. „Am gasit, in baza analizelor recoltate pe 5 ianuarie, la Petrotel Lukoil, depasiri de monoxid de carbon si de bioxid de sulf. Vom aplica amenda din lege, intre 7.500 RON si 22.500 RON, cu posibilitatea platii a jumatate din minimul legal, in 48 de ore.”
Asa ca, oricat am vrea, nu avem cum sa stim cat timp si cu cate substante nocive ne vor arde pe gat poluatorii. Dar fiindca legea e atat de lenesa, complicata, absurda, imposibila iar institutiile sale bajbaie si prin actele normative, si prin lipsa de experienta sau prin -poate – prea multa comoditate, mai avem o solutie: parlamentarii. Daca institutiile executive ale statului nu-s in stare, luati dumneavoastra problema, duceti-o la Bucuresti, la Guvern, aflati rezolvarea, simplificati legile si veniti acasa cu situatia clara. Iar ea nu-i decat una: fara gaz toxic la Ploiesti. Si spunem toxic fiindca nimeni nu ne-a spus cat si cum ne afecteaza – chiar si lent – porcaria pe care suntem obligati s-o respiram in orasul nostru.
Maria BOGDAN














