Se viseaza la cai verzi pe pereti si cum sa fie facuti altii mari


Cand am auzit recenta veste ca mai mult de jumatate dintre golurile marcate de echipa nationala de handbal masculin a Romaniei, in meciul desfasurat in deplasare, contra Letoniei, in calificarile pentru Campionatul European, au purtat semnaturile a doi ploiesteni – Florin Nicolae (foto 1; HCM Constanta), 11 reusite, si Ionut Georgescu (foto 2; in stanga Uztel Ploiesti), 8 puncte -, am fost coplesiti de un sentiment de satisfactie. Indus, desigur, de patriotismul local, unul firesc de altfel. Numai ca, pe cat de repede ne-am umplut de mandrie, tot pe atat, ne-a si trecut. Iar asta deoarece de serviciile interului nationalei, Nicolae, Ploiestiul n-a avut prea mult parte, iar de cele ale extremei primei reprezentative, Georgescu, doar desfiintarea Fibrexului Savinesti ni l-a mai adus inapoi !
Dar, se pare ca nu pentru prea multa vreme, atat timp cat Uztel s-a cam transformat intr-un… satelit al lui Dinamo – numita cand si Romconstruct, cand si Baumit. Astfel, dupa ajungerea in „Stefan cel Mare” a portarului Dragomir si cea de data recenta a conducatorului de joc Alexandru Dimache, ochii celor din staff-ul „cainilor” au cazut si asupra lui Georgescu ! Iar cum Dinamo n-a avut parte de opozitie din partea ploiestenilor, cand l-a vrut pe unul sau pe altul, n-ar fi deloc exclus ca patimasii fani ai Uztelului sa se desparta si de ultimul lor idol – ploiesteanul Ionut Georgescu. Daca nu acum, la vara tot va fi vorba, cu siguranta, despre asa ceva !
Intre timp, dinspre gruparea alb-rosiilor – pana si culorile sunt identice cu ale… „clubului-mama” ! – „transpira” aceleasi ganduri de marire – adica locul al V-lea in campionat si o noua calificare in cupele europene. Pagubos „sportul” acesta de a visa la cai verzi pe pereti ! E drept, cu buzunarele pline !
Dragos TRESTIOREANU