Starea lui – Sharon grava

Presedintele iranian ii doreste moartea

Cea de-a treia interventie chirurgicala, suferita de Ariel Sharon in numai doua zile s-a incheiat, dupa aproape cinci ore. Premierul israelian a fost supus unei noi tomografii, pentru a verifica rezultatele operatiei si pentru o evaluare corecta a situatiei lui Sharon. Rezultatele tomografiei au aratat ca situatia premierului israelian e „grava, dar stabila,” potrivit medicului Shlomo Mor Yossef, directorul spitalului Hadassah din Ierusalim, care nu a mai precizat daca Ariel Sharon va fi mentinut in coma pana sambata, cand urma a i se face o noua evaluare a starii fizice si mentale.
Presedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a declarat ca spera ca premierul israelian Ariel Sharon sa moara.
Cu aceeasi ocazie, el a reafirmat ca Holocaustul nu este altceva decat o mare minciuna a istoriei.
„Cu putin noroc, vom auzi ca acel criminal de la Sabra si Shatila s-a alaturat stramosilor sai”, a afirmat Mahmoud Ahmadinejad in fata unui grup de clerici siiti din orasul Qom.
Nu este pentru prima data cand liderul iranian lanseaza un atac verbal la adresa Israelului. In luna octombrie, Ahmadinejad a numit Israelul o „tumoare” si a precizat ca ar trebui „stearsa de pe harta”.
De asemenea, Ahmadinejad a sugerat ca statul evreu sa fie mutat in Europa sau in America de Nord.


Nebunie curata:

Spitalul Elias are din nou conduceri paralele

Academia Romana a numit-o ieri responsabila cu conducerea spitalului pe Doina Dinulescu, director stiintific al institutiei. Academia a precizat ca nu vrea sa se amestece in conflictul dintre ministrul Sanatatii si fostul director Sorin Oprescu, dar isi va apara in justitie drepturile de proprietar al spitalului si reprezentant al statului in administrarea spitalului, drepturi care i-au fost incredintate de Fundatia Elias.
Ministrul Sanatatii a revocat atat ordinul prin care l-a destituit pe Sorin Oprescu, cat si ordinul prin care l-a numit in locul acestuia pe Vlad Romano.
La cateva ore dupa ce Academia a desemnat-o pe Doina Dinulescu, ministrul Sanatatii l-a numit la conducerea Spitalului Elias, din nou, pe Vlad Romano.