290 de locuinte se vor construi intre Spitalul Judetean si Vinalcool
„Carino” nu va ramane singurul cartier rezidential din Ploiesti. Tot in partea de nord a municipiului, pe str. Gageni, peste un an si jumatate, va rasari un adevarat „orasel” cu: 290 de locuinte, gradinita, locuri de joaca, spatii verzi, magazine. Primaria Ploiesti a semnat, la inceputul acestei saptamani, contractul pe o perioada de 5 ani, cu firma bucuresteana „Triumf”. Pe 121.000 de metri patrati situati intre Spitalul Judetean si fostul Vinalcool (pe terenul din imediata vecinatate a actualei statii de microbuze) pusi la dispozitie de municipalitate – firma va realiza, atat obiectivele de infrastructura, cat si casele. Dupa edificarea locuintelor – care vor fi in regim individual, semicolectiv sau insiruit – constructorul le va vinde celor care le vor dori. Contractarea unei locuinte se va putea face atat cu banii jos, cat si cu credit ipotecar, amatorii de case cu domiciliu in cel mai nou cartier din Ploiesti putand sa-si faca socotelile de pe acum in ceea ce periveste banii – un metru patrat construibil va costa 245 de euro, plus TVA, ceea ce va insemna ca o casuta va avea pretul la peste 16.000 de euro.
Cum locuintele reprezinta una dintre principalele probleme pentru autoritatile locale, parteneriatul public-privat constituie, cu adevarat, o alternativa a Primariei Ploiesti fata de varianta ANL. Mai ales ca Bucurestiul a sistat de mai bine de un an si jumatate finantarea la ansamblul de locuinte din Cartierul „9 Mai”, care trebuia finalizat anul trecut. Concret, cartierul Gageni nu va fi singurul parteneriat public-privat pe care Primaria Ploiesti il semneaza cu o firma, pentru ca in municipiu sa se construiasca locuinte. Tot anul acesta, municipalitatea urmeaza sa selecteze un investitor caruia sa-i puna la dispozitie 18.000 de metri patrati de teren pe str. Libertatii, din imediata apropiere a magazinului Billa – unde, cel mai probabil, se vor realiza blocuri de locuinte.
N.DUMITRESCU














