Campina va avea un buget de circa 400 de miliarde lei

Banii vor fi alocati, in special, pentru finalizarea lucrarilor mai vechi

Executivul local inca mai lucreaza, in aceste zile, la bugetul municipiului, dar se estimeaza ca, in final, veniturile se vor ridica la aproape 400 de miliarde lei vechi. Cu acesti bani, primarul Horia Tiseanu nu crede ca vor fi demarate, in 2006, investitii majore, dar asigura ca vor fi duse pana aproape de finalizare marile investitii incepute in anii precedenti. Dintre acestea, cea mai importanta este constructia sediului Scolii Centrale, la care se lucreaza de trei ani, si care va fi data la cheie abia in vara lui 2007. „Nu vom putea termina scoala in acest an, deoarece pentru finalizarea ei sunt necesari 45 miliarde de lei vechi, pe care nu-i putem asigura din bugetul local. In 2006, pentru aceasta investitie, voi propune legislativului local 20 de miliarde de lei, dar speram sa obtinem si fonduri de la guvern, din programul national de dezvoltare a infrastructurii sistemului de invatamant”, este de parere edilul-sef al municipiului. Insa investitia nr.1, din punct de vedere al urgentei, ramane podul de la Lunca Cornului, a carui finalizare este prevazuta pentru aprilie-mai. De la Consiliul Judetean s-au primit 4,8 miliarde lei vechi pentru acest obiectiv, care va costa, in total, 12 miliarde de lei, suma acoperitoare atat pentru executia podului propriu-zis (prelungit la 40 de metri), cat si pentru amenajarea albiei paraului Campinita cu praguri de fund care sa linisteasca suvoaiele de apa. O alta investitie importanta este acoperirea Pietei Centrale, ale carei costuri se ridica, in acest moment, la 19 miliarde ROL. Lucrarile vor fi executate sectorial, pentru a nu stagna activitatea comerciala din zona, si vor fi terminate in 2007, conducerea Primariei intentionand sa aloce investitiei 14 miliarde lei.
In acest an se vor termina, de asemenea, canalizarea cartierului Slobozia si modernizarea strazilor Siretului si Prutului (viitorul cartier de locuinte prin ANL, de pe Muscel). In plus, vor fi asfaltate si strazile Crangului, Crisan si Closca. Printre lucrarile de mai mica amploare, dar mult asteptate de localnici, se numara si canalizarile care se vor face pe strazile Avram Iancu, Dimitrie Bolintineanu si Calea Doftanei (portiunea cuprinsa intre strazile BP Hasdeu si Petru Rares).
Toate aceste investitii vor fi supuse, in curand, aprobarii Consiliului Local, care va decide, in final, sumele alocate de la bugetul localitatii. „Pentru a inlatura numeroasele nemultumiri pe care cetatenii le-au semnalat Primariei, in decursul anilor, am mai prevazut in buget si un studiu de rezonificare a orasului pentru stabilirea echitabila a taxelor si impozitelor locale in functie de conditiile specifice fiecarei strazi, a facilitatilor edilitare oferite cetatenilor”, ne-a mai spus primarul Horia Tiseanu.
Adrian BRAD