Viata lui Cristi TANASE s-a dus de rapa, iar Ploiestiul l-a uitat. VA PASA ?
A plecat in armata tanar. Frumos. Cu toata viata inainte. Pe 23 decembrie 1989 a fost impuscat. Din acea secunda totul s-a dus de rapa. La 36 de ani, sergentul LUPTATOR PENTRU VICTORIA REVOLUTIEI ROMANE DIN DECEMBRIE 1989 Cristian Mihai Tanase se uita pustiu. „Ma simt asa, batran, foarte batran!”
* * *
Eroii sunt acolo, Sus. Ne judeca sau nu – fiindca ingerii sunt intelegatori – pentru cum le-am folosit jertfa de viata. Ranitii au ramas insa pe pamant. O vreme, Romania i-a leganat in brate. Astazi, i-a lepadat cat colo, cu infirmitatile lor fizice si psihice cu tot. Povestea lui Cristian Tanase este demoralizatoare. Si suntem in culpa cu totii. El a ramas ranit si mutilat, intr-un colt de oras anonim; noi ne-am impartit libertatea si ne infruptam din drepturile care lui ii sunt interzise. El se lupta cu sine si tenebrele unei tristeti generate de boala, de parca ar fi doar treaba lui ca a fost impuscat la Revolutie, ci nu a noastra, a tuturor; noi ne vedem de vietile noastre, si de facilitati sociale mult mai generoase decat ale sale.
* * *
Cristian Tanase, pe atunci soldat in termen intr-o unitate militara din Bucuresti, a primit ordin sa pazeasca un depozit de munitii de langa Bucuresti. Atunci, asupra lui s-au tras doua gloante. A fost operat in Romania. A intrat in coma. A fost dus in Germania. Dupa sase luni i s-a recuperat piciorul, care a ramas un pic mai scurt si fara comenzile complete care sa-i permita sa-l foloseasca cum o facem noi toti. La un mers un pic grabit, cade. De fapt mai sunt si alte sechele fizice care l-au marcat profund. La transfuzia de sange, i s-a transmis si virusul C al hepatitei. Dar cel mai rau este ca, slabit de puteri, tanarul n-a reusit sa treaca peste toate si a cedat psihic. O tristete imensa l-a acoperit cu totul. Isi alege atent vorbele, dar nici un cuvant nu-i ajunge la inima. Dialogheaza absent, fara entuziasm, nu mai are trecut, nu mai are viitor. Parca s-a oprit in timp, revarsat cu totul inlauntru-i, intr-un hau din captivitatea caruia n-a mai reusit sa scape.
– Cristian, crezi ca tara ta ti-ar fi datoare mai mult?
– Ce sa zic? Nu stiu.
– Te simti tratat ca unul care a platit cu sanatatea un moment – Revolutia – de care ne bucuram cu totii?
– Revolutia e un subiect monoton acum. A trecut prea mult timp de atunci.
– Dar macar a iesit ce te asteptai?
– Da. Tara vad ca progreseaza.
– Dar tu?
– (Tace prelung. Se uita in gol) Ma simt batran. Nu mai am putere.
– Mai poti sa-ti faci planuri pentru ziua de maine?
– Mi-e frica de moarte. Ma vad, asa, obosit, nu pot sa merg, am facut si un diabet, ficatul imi ia toata vlaga. Eu nu mai am nici piciorul ca inainte, e mai scurt si nu ma ajuta, daca intind pasul cad imediat, unul din gloante mi-a atins si testicolul, sunt operat si acolo. Nu stiu ce sa zic. Nu am motive sa-mi fac planuri.
– Dar n-ai visat sa ai o familie a ta?
– Am visat, cum sa nu visez? Dar asa cum sunt acum, mai pot?
* * *
Cristi are o indemnizatie de revolutionar de 8 milioane de lei. A spus despre aceasta suma cu un pic de stanjeneala. „E o suma frumusica” – se bucura mama sa. Mai primeste un milion pentru incapacitatea sa de munca, gradul III de invaliditate (Chiar asa, invalizii de razboi au primit un nume, dar ranitilor in revolutie cum le spunem?). Stanjeneala… Parlamentarii, tot soiul de directorasi si alti smecherasi de partid, multi dintre ei care si-au platit inteligenta cu bani la facultati particulare, primesc de zeci de ori mai mult si nu se rusineaza deloc. Inclusiv cei care-l poarta pe drumuri cu tot felul de acte doveditoare, pentru a demonstra ca e ranit, sunt platiti mult mai bine, fara sa fie stanjeniti.
* * *
Apropo: sunt niste lucruri de care ar trebui sa ne fie noua jena. Si pe care am dori sa le vedem indreptate. Scrie in lege ca revolutionarii au dreptul la medicamente gratuite. Si medicii le dau. (Cristi spune ca medicii si asistentele din spitalele la care se interneaza sunt singurii care mai tin cont ca este ranit in Revolutie). Dar farmaciile nu i le elibereaza in totalitate si uneori – deloc, fiindca Luptatorul pentru Victoria Revolutiei din Decembrie devine brusc un bolnav oarecare supus listei de medicamente a Ministerului Sanatatii si plafoanelor Casei de Asigurari pentru Sanatate. Si ghinion, reteta lui Cristi se brodeste mereu pe dinafara listei! Asa ceva nu e permis sa se intample. Oare parlamentarii, cei care si-au aprobat si ei gratuitate la medicamente, se duc tot asa, din farmacie in farmacie, cum umbla luna de luna, de 16 ani incoace, mama lui Cristi? Nuuu! Ei vor avea farmacia lor si lista lor, pentru a-si obladui selectele lor suferinte demnitare! Cristi parca s-ar fi impuscat singur, asa e tratat! Cerem public Colegiului Farmacistilor si Casei de Asigurari sa ia atitudine si sa rezolve de urgenta aceasta anomalie strigatoare la cer. Si inca ceva: e purtat pe drumuri an de an, sa-si refaca dosarul de pensie. Oameni buni, credeti ca-i mai creste piciorul la loc ?
* * *
Revolutionarii aveau dreptul la pamant. I s-a dat. Aveau dreptul la un spatiu de productie. I s-a oferit, intr-un tarziu, unul printr-un subsol, intr-o camera stramta, pe care Cristi l-a refuzat politicos, fara sa faca valuri si fara sa reproseze cuiva ceva. Aveau dreptul la o locuinta. I s-a oferit una cu chirie, pe care ulterior familia i-a cumparat-o. Si cand te gandesti ce vile si-au luat unii si fara sa le plateasca!
* * *
Cristi e uitat in Cartierul de Vest, Ploiesti. Nimeni nu mai stie nimic de el. Autoritatile organizeaza manifestatii in fiecare 22 decembrie, de Ziua Eroilor, dar ranitii si mutilatii de pe Pamant nu mai exista pentru nimeni. Ei au ramas cu dramele lor cu tot in responsabilitatea familiilor, sa-si duca de unii singuri crucea, dar uitam ca, pe undeva, acea cruce nu si-au ales-o ei, ci le-am pus-o noi, cu totii, pe umeri, in acel Decembrie de care se bucura o Romanie intreaga. Lui Cristi i s-a oprit viata in loc. Dar avem o multime de oameni care au cules in locul lui libertatea si care-l pot ajuta astazi. Cat v-ar costa, domnilor alesi, sa miscati masinaria aceea care sa-l trimita pe Cristi intr-un spital bun, la un doctor bun, in tara sau strainatate, sa-i putem reda si lui zambetul pe buze? Cat v-ar costa sa schimbati vorbele – fiindca toti facem teorii despre Revolutie, ba mai si lacrimam de mila mortilor si ranitilor – cu o fapta? Aveti puterea dar o folositi strict pentru interesele si buzunarul dumneavoastra. Opriti-va o secunda si uitati-va la Cristi: si-a pierdut deja 16 ani din viata. Daruiti-i restul! Noi vom tine aproape de familia Tanase si vom afla daca ati comis acel gest atat de simplu, dar atat de important pentru un tanar impuscat in 1989. Nu la Revolutia lui. La a Romaniei. Iar dumneavoastra conduceti Romania.
Maria BOGDAN
