NU SUNTEM CHIAR COADA EUROPEI!

Daca romanii se afla cam pe la coada clasamentului in ceea ce priveste aderarea la Uniunea Europeana, sunt alte domenii in care nimeni nu ne prea intrece. Iata, de exemplu, un clasament intocmit de o firma care se tine de tot felul de curiozitati, ne scoate campioni la consumul bauturilor spirtoase. Operatorii studiului cu pricina spun astfel ca ne aflam chiar inaintea bulgarilor si a rusilor, carora le cam acordam clase la… dat cinzeaca pe gat. Practic, suntem de doua ori mai buni decat vecinii nostri de la Sud de Dunare si de trei ori mai…insetati decat rusnacii, celebri de altfel, la inghitit vodca. Ceea ce cred insa, ca au gresit – ori au omis – operatorii studiului este ca romanii o iau cu trascaul de dimineata – amintiti-va cum asteptau rachierii sa se ridice mira la Tv, la ora 10 – si ca, pana la masa de pranz erau deja matoli! Asa ca, daca s-ar fi calculat si decalitrii de rachiu, palinca, secarica, drojdie si alte „sucuri” de fructe de peste 20 de grade – alcoolice, nu Celsius – pe care ii ingurgiteaza romanii pana la masa de pranz, credem ca am fi condus, detasat, in clasamentul mondial!
Si cum o curiozitate nu vine niciodata singura, sa spunem ca, pe langa betivi, mai suntem si…pomanagii. Sambata, sute de bucuresteni – deci nu alde Nea Caisa din Atarnati – s-au calcat in picioare in Parcul Obor la pomana musulmanilor, ca sa prinda o portie de kebab. Cei din comunitatea musulmana au tot adus – conform obiceiului, berbec dupa berbec ca sa-i sature pe nehaliti, iar pe al 20-lea animal l-au lansat din elicopter deoarece aglomeratia le daduse peste cap socotelile organizatorilor.
Asa ca sa nu ne facem probleme ca ne aflam la coada Europei; suntem si noi fruncea, pe ici, pe colo, la o rachie, la o ciosvarta…
Leon CHIRILA