Deputatul independent Nati Meir – caruia i s-a casunat pe soarta puscariasilor din Penitenciarul cu Regim Inchis Ploiesti – a revenit, alaltaieri, in respectiva institutie de unde a plecat apoi foarte iritat pe motiv ca pe-aici nimeni nu l-ar lua in seama. Din aceasta cauza s-a pus pe reclamatii la nivel inalt, destinatarii misivelor sale fiind oficialitati ale statului: presedintele Traian Basescu, premierul Calin Popescu Tariceanu si ministrul Justitiei – Monica Macovei. Maniat pana peste cap, reclamantul Meir le spune celor trei demnitari ca dupa prima sa vizita la institutia imprejmuita cu sarma ghimpata de pe Strada Rudului si dupa o interpelare in Parlament pe tema constatarilor sale de aici, persoanele care l-au sesizat „au avut de suferit „repercursiuni” (asa a scris in toate cele trei scrisori – n.n.) si mai grave din partea conducerii penitenciarului”; aceasta intrucat cei cu care a discutat i-au adus la cunostinta decesul unui detinut de care s-ar fi facut vinovata respectiva conducere.
Tinand cont de toate aspectele constatate, deputatul Meir solicita, in cele trei scrisori, nici mai mult, nici mai putin decat intrevederi separate cu cei trei demnitari mentionati, „pentru a va expune personal situatia grava existenta in acest penitenciar”, pe considerentul ca „numai dv sunteti in masura sa dispuneti cele necesare rezolvarii situatiei date”.
L. CHIRILA