Dovada sosirii marfii la destinatie – conditie obligatorie pentru plata primelor de export

Prezentarea dovezii sosirii marfii la destinatia inscrisa in certificatul de export va constitui, pe langa alte acte doveditoare, o conditie obligatorie pentru plata primelor de export a produselor agroalimentare, potrivit unei hotarari de Guvern adoptata saptamana trecuta, care modifica HG nr. 1.518/2002. Executivul a decis amendarea legislatiei in domeniu pentru adaptarea graduala a operatorilor economici la cerintele regimului comercial aplicat de UE si derularea acestor operatiuni in conditii sporite de siguranta si disciplina financiara.
Actul normativ stabileste ca operatiunile de export cu produse agroalimentare care beneficiaza de prime de export se efectueaza in baza certificatului de export, eliberat potrivit Legii 300/2005. Beneficiarii primei pot fi producatorii agricoli, procesatorii care livreaza marfa la export sau societatile comerciale care efectueaza exportul si care fac dovada realizarii exporturilor catre destinatia pentru care s-a solicitat prima si a incasarii contravalorii in valuta a marfii prin bancile romanesti. Cuantumul primei se stabileste pe unitatea de produs si poate fi diferentiat in functie de tara de destinatie. Prima incasata nejustificat, actualizata la nivelul ratei inflatiei, insotita de penalizarile legale, se recupereaza de la beneficiar si se varsa la bugetul de stat. Actul normativ mentionat intra in vigoare la 1 martie 2006.
C. DUMITRU