* Antrenorul Astrei doreste disciplina si iar disciplina. * El a modificat Regulamentul de Ordine Interioara intocmit de predecesorul sau, Marin Duna
Tehnicianul echipei din Cartierul „9 Mai”, Petre Gigiu (in foto – alaturi de „secundul” Ispas si de Costel Lazar), nu are secrete vizavi de ceea ce-i asteapta pe jucatorii Astrei, sanctiunile urmand a fi aplicate in baza unor referate facute de colectivul tehnic. Cum treaba a fost luata in serios, in 2006, s-au „colectat”, deja, aproximativ 2 milioane ROL.
Si mai interesanta este destinatia pe care o vor lua banii opriti jucatorilor, Gigiu intentionand ca, spre finalul campionatului, la unul dintre meciurile importante sa suplimenteze prime de joc cu aceste fonduri, care se estimeaza ca vor depasi 50 de milioane lei vechi ! O alta varianta este ca banii sa se transforme intr-o masa cu tot lotul, la finalul sezonului.
Conform noului ROI, fiecare kilogram in plus pe care jucatorii il vor avea fata de momentul intrarii in vacanta, costa cate 20 RON, iar cele mai drastice sanctiuni sunt de 1000 RON. Acestea vor fi acordate in caz de neprezentare la antrenamente pe o perioada de trei zile sau in cazul fumatului, consumului de tigari sau bauturi alcoolice in vestiar sau in autocarul echipei. De asemenea, eventualele iesiri nervoase sau proteste exprimate in timpul unei partide sau cu prilejul efectuarii unei schimbari se vor taxa cu cate 500 RON.
„Jucatorii au fost de acord cu aceste prevederi, care nu sunt deloc absurde si care cred ca vor da rezultatul scontat de mine, anume acela ca fiecare jucator sa-si vada de treaba lui si sa se comporte profesionist”, a precizat antrenorul „dracilor negri”.
In alta ordine de idei, astristii au avut programata, ieri, vizita medicala.
Marian CONSTANTIN