
Boldestenii reiau pregatirile pe 16 ianuarie
Divizionara „C” Petrolistul Boldesti si-a amanat inceperea pregatirilor pentru returul campionatului cu sase zile. Astfel, antrenamentele vor fi reluate pe 16 ianuarie. „Vinovati” pentru faptul ca jucatorii mai au la dispozitie cateva zile pentru relaxare sunt conducatorii formatiei boldestene, dar si tehnicianul Vasile Cosarek (foto).
Una dintre problemele de la nivelul lotului este reprezentata de accidentarea atacantului Daniel Gheorghe. Fratele mult mai cunoscutului Orlando are probleme cu meniscul si cu ligamentele si dupa toate probabilitatile nu va putea fi folosit in partea a doua a campionatului. Cea de-a doua ii are in prim-plan pe portarul Eduard Starceanu si pe fundasul Marius Radu. Acestia si-au exprimat intentia de a se transfera in alta parte. Privind si partea plina a paharului este imbucuratoare revenirea lui Laurentiu Costache, cel care are toate sansele sa se alature „Boldestinei” inca de la prima sedinta de antrenament.
Mai-marii clubului se zbat sa puna la punct un stagiu de pregatire montan. Dupa toate probabilitatile, „satelitul” Petrolului are toate sansele sa plece la Cota 1000 pe 24 ianuarie. Acolo unde Cosarek ii va pune la treaba pe o perioada cuprinsa intre sapte si noua zile. Apoi, pe tot parcursul lunii februarie, vor avea loc foarte multe meciuri amicale, la capatul carora antrenorul boldestenilor spera sa puna la punct sistemele de joc ce vor fi puse in aplicare in retur, dar, mai ales, sa cristalizeze o formula de echipa. Dupa turul la capatul caruia echipa de langa sonde se afla pe pozitia secunda in Seria a IV-a a Diviziei C, cu „+8” la „adevar”, conducerea tehnica este multumita si spera ca si in ultima parte a stagiunii Petrolistul sa evolueze la fel de bine si sa presteze acelasi fotbal placut ochiului. Basca, se asteapta si confirmarea din partea mai multor jucatori tineri care au avut o evolutie curajoasa in tur.
Octav PREDA














