In ultimul deceniu, producatorii de film au fost mai cheltuitori ca oricand, un studiu al revistei „Forbes“ estimand ca, pentru punerea la punct a unei pelicule se cheltuiesc in medie 64 de milioane de dolari. Totusi, in comparatie cu cele mai scumpe filme din istorie, cifra nu impresioneaza. Potrivit publicatiei, cea mai costisitoare productie a fost „Cleopatra“ (1963), cu Elizabeth Taylor si Richard Burton in rolurile principale si cu cheltuieli de 286.4 de milioane de dolari. Locul secund este ocupat de „Titanic“ (1997), cu 247 de milioane, podiumul fiind incheiat de „Lumea apelor“ (1995), in regia lui Kevin Costner – 229 de milioane. In top se regaseste si un film care nu a aparut inca in cinematografe. Noua versiune a legendei lui „King Kong“, produsa de regizorul „Stapanului inelelor“, Peter Jackson, a ajuns deja la costuri de 203 milioane de dolari.













