O sarcina aparuta inainte de varsta de 18 ani sau dupa 35 de ani, la femei ce sufera de o boala pe care sarcina sau nasterea o pot agrava, precum si la femei care au nascut 4 copii, este riscanta atat pentru mama cat si pentru copil. In fiecare an, in intreaga lume, peste o jumatate de milion de femei mor din cauze legate de sarcina si nastere, lasand peste un milion de copii orfani de mama. Cele mai multe dintre aceste decese pot fi evitate prin utilizarea corecta a metodelor de contraceptie. Din motive legate de sanatate, nici o fata n-ar trebui sa aiba o sarcina inaintea varstei de 18 ani. O femeie nu este pe deplin pregatita, din punct de vedere fizic, psihic sau social, pentru a deveni mama, inainte de majorat. Copiii nascuti de femei mai tinere de 18 ani au mai multe sanse sa se nasca prematur si sa aiba greutate mica la nastere. Exista si posibilitatea ca nasterea sa fie mai dificila. De asemenea, riscurile pentru sanatatea mamei sunt mai mari.
Dupa varsta de 35 de ani, riscurile incep, din nou, sa creasca. Daca o femeie are mai mult de 35 de ani si a avut patru sau mai multe sarcini, atunci o alta sarcina reprezinta un risc serios atat pentru propria ei sanatate cat si pentru cea a nou- nascutului. Daca nasterile anterioare nu au fost la intervale mai mici de 2 ani, organismul femeii se poate usor „extenua” prin sarcini, nasteri si alaptat repetat si prin ingrijirea copiilor mici. Dupa patru sarcini, exista un risc sporit de aparitie a unor probleme serioase privind sanatatea, de exemplu anemie si hemoragie (pierderi prea mari de sange). De asemenea, dupa patru sarcini si dupa varsta de 35 de ani creste riscul de a naste copii cu infirmitati sau greutate mai mica decat cea normala.