Dragos TRESTIOREANU
Pentru poporul oricarei tari in care lucrurile sunt la locul lor, adica democratia si prosperitatea nu sunt doar gargara electorala, fara a avea, vreodata, si transpunere in practica, Sarbatoarea Nationala inseamna cea mai frumoasa zi dintr-un an. De un deceniu si jumatate incoace, romanii o aniverseaza la chiar debutul Lunii Cadourilor. Cu atat mai mult, deci, bucuria ar trebui sa fie fara umbra, iar mandria de a te numi roman – un sentiment inegalabil. Insa, tot de 15 ani, promisiunile pentru un trai macar putin mai bun, de la un an la altul, raman desarte. Indiferent de sloganurile promovate de catre politicienii ajunsi in fruntea tarii, in Romania se traieste din ce in ce mai prost !
Mai mult, in prag de 1 Decembrie 2005, o categorie profesionala importanta pentru prezentul si viitorul tarii – corpul didactic – de-abia a incheiat, dupa negocieri la sange, o greva care parea interminabila. Cu consecintele de rigoare pentru educatia copiilor nostri ! Ca si alte categorii de cetateni ai tarii, profesorii au acuzat marasmul economic fara de sfarsit, caracteristica dura a unei tranzitii care devine, clar, o stare de permanenta, si deloc una pasagera. Asa cum ne-o tot spun, de un deceniu si jumatate, mai-marii nostri efemeri.
Intr-o asemenea conjunctura, de-abia scapand de pandemia de gripa aviara si dand, imediat, in epidemia de pojar, cu buzunarele goale si matele chioraind de foame, romanilor li s-au strepezit dintii de atatea vorbe de ocara, la adresa conducatorilor. Si a intregii clase politice, in fapt. Pentru ca locomotiva care ne duce spre strafundurile saraciei lucii a facut halta in fiecare regim. Fie de stanga, centru-stanga, centru-dreapta sau dreapta. Iar nimeni n-a reusit s-o traga pe linia principala, cea care duce spre bogatie !
Astazi este Ziua noastra, a tuturor romanilor. Daca diaspora poate ca se trezeste si se va culca avand in suflet orgoliul de a se fi nascut in Romania, tocmai cei care au ramas intre fruntariile carpato-danubiano-pontice o primesc mai degraba cu indiferenta provocata de un trai la limita decentei. Daca nu cumva chiar si mai jos. Indiferent cate artificii multicolore vor strapunge festivist cerul, indiferent cate farfurii cu carnati sau sarmale si cate butelcute de tuica ori vin se vor raspandi pe strada celor nevoiasi – de data aceasta, ei trebuind, totusi, sa se scobeasca de-un ban, prin buzunarele peticite, semnificatia reala a Sarbatorii noastre se pierde in derizoriu.
Normal ar fi, astazi, mai intai, sa le transmitem un gand bun celor care ne-au facut, odata, sa fim mandri ca suntem ROMANI, iar, apoi, o lacrima sa ne mangaie, la amintirea lor, fata inrosita de revolta. Dar ce mai poate fi firesc intr-o lume in care oamenii pun capul pe perna cu speranta ca, dimineata, se vor trezi un pic mai fericiti, iar peste zi – durerea coplesitoare a realitatii ii face doar sa planga in pumni ? Cum sa ne mai putem bucura, azi, cand nu putem uita, o clipa, de notele de plata si taxele de tot felul, care ne asalteaza incontinuu ? Iar prezentul este mai sumbru ca oricand. Si nici viitorul apropiat nu suna deloc bine, adica invers decat cum spune o reclama care pune doar paie pe focul necazurilor noastre cotidiene.
LA MULTI ANI ROMANE, ORIUNDE TE-AI AFLA !
