Sapte tineri prahoveni s-au organizat intr-un consiliu director al unei noi organizatii neguvernamentale al carei botez a avut loc ieri, in foaierul Teatrului Toma Caragiu. Este vorba despre Asociatia pentru Dezvoltare Locala Prahova ce isi propune obiective prin care sa mobilizeze societatea civila la indeplinirea a cat mai multe proiecte in folosul comunitatii. Cuvinte mari s-au exprimat la debutul acestui nou ONG dar, ca in multe alte situatii in care trebuie acordata o anume prezumtie de nevinovatie, le-am acordat creditul necesar acestor tineri. Cu atat mai mult, spun ei, in contextul in care importante institutii ale statului pierd din credibilitatea populatiei. Asadar, Asociatia pentru Dezvoltare Locala Prahova va milita – dupa cum sustinea si deputatul Mihai Apostolache – pentru dezvoltarea spiritului civic, sprijinirea initiativelor locale, cresterea raspunderii tuturor factorilor in finalizarea acestora.
(L.C.)
Politia, pe post de… Mos Craciun
Politia din Prahova a strans ceva bani – 294.610.000 lei, suma din care s-au cumparat multe, multe cadouri. Acestea au fost si sunt impartite, in aceste zile, persoanelor institutionalizate din urmatoarele centre si asociatii: Centrul de plasament si ingrijire Filipestii de Targ; Complexul „Raza de Soare” si Caminul de ingrijire si asistenta (ambele din Baicoi), Asociatia Nevazatorilor – Filiala Prahova, Asociatia Veteranilor M.A.I. din judet, precum si persoanelor sinistrate din comuna Rafov.
(T. FLORIN)














