Ieri, intr-o conferinta de presa, antrenorul principal al Petrolului, Valeriu Rachita (in foto), a declarat ca a avut contacte recente cu conducerea liderului Diviziei A de fotbal, Steaua Bucuresti, pentru a fi de acord cu imprumutul, pentru retur, a doi jucatori, la echipa galben-albastrilor.
Cu acelasi prilej, tehnicianul a mai adaugat ca un transfer s-ar putea sa se faca si de la echipa bulgara de prim esalon Litex Loveci, la partida careia, contra lui AZ Alkmaar, in grupele Cupei UEFA, Vivi a fost prezent. Din pacate, actualii componenti ai fostei sale grupari s-au inclinat, scor: 0-2, in fata olandezilor, dar mai au sanse sa acceada in primavara europeana.
Sa vedem, insa, daca aceste achizitii spectaculoase se vor si realiza, iar cu ajutorul lor se va putea forta promovarea. Sa fie Dinita si Litu, despre care se vorbeste ca ar fi cei vizati de la Steaua, plus bulgarul, care o fi acesta, marea sansa a „lupilor” de a reveni in prima divizie ?
Marian CONSTANTIN















