Spune o vorba de pe la noi – si nu-i exclus sa existe si pe alte meleaguri – ca prostul nu-i prost destul daca nu-i si fudul! Cam astfel ai putea spune despre cativa dintre parlamentarii romani din grupul europarlamentarilor care ne reprezinta tara in forul continental. Acestia s-au facut de ho-ho cand i-au luat ziaristii la intrebari legate de institutia in care vor manca paine de vreo 7.000 de euro pe luna. Alesii cu pricina s-au buricat, si-au dat ifose, s-au umflat in pene cand au sesizat ca-i rost de aparitii gratuite pe sticla televizoarelor. Si si-au dat drumul la gura tot pe linii paralele cu intrebarile ce le erau adresate. Te strambai de ras vazand, de pilda, cum se strofoca unul sa explice importanta activitatii atletului cubanez Sotomayer considerat – in mintea vorbitorului – lider de organism european care face si desface tot felul de lucruri pe continentul european! Pareau, pur si simplu, picati din luna dar si plini de ei si de importanta lor cat…cuprinde!
Personal, insa, m-am oprit din ras cand am vazut o stire in care se spune ca Guvernul Romaniei va avea 600 de specialisti care sa gestioneze fonduri europene. Si era firesc sa-mi piara pofta de ras deoarece nu mai era vorba despre cativa europarlamentari dintre cei 35 mari si lati pe care ii avem trimisi la Strasbourg, ci de vreo 20 de ori mai multe persoane care nu-i exclus sa fie trase pe acelasi calapod. Spun astfel deoarece tot specialisti sunt si alesii nostri deveniti parlamentari in 2004 si europarlamentari in 2005. Si iata-i ca habar n-au despre Europa si despre organismele pe langa care ne tot guduram, poate, poate, ne vor accepta compania. Singura sperannta ca nu ne vom face de ras cu cei 600 de specialisti este ca daca romanul intra pe felia tocarii fondurilor europene nu se face de ras. Are atatea inginerii financiare in cap, este in stare sa faca atatea prestidigitatii cu banii altora ca-i va ameti intr-atat pe finantatori incat i-ar putea face sa le acorde si diplome. De specialisti, fireste ! Ba chiar va exista riscul ca UE sa nu mai aiba fonduri de gestionat dupa atata performanta dovedita de specialistii nostri in materie…
Leon CHIRILA