Pentru Fiscul Prahova, anul 2005 a fost unul de exceptie, in sensul ca, in perioada ianuarie – noiembrie a.c., volumul incasarilor de taxe si impozite a fost de 3.017 milioane RON, ceea ce reprezinta o depasire cu 20 la suta a „cotei” fixate de Ministerul Finantelor. Aceasta, in conditiile in care, de la 1 iulie a.c., au fost preluati in evidenta directa a ministerului 500 de contribuabili mari, care cotizau, lunar, cu circa jumatate din darile catre stat, la nivelul Prahovei. Atentie, cifra amintita se refera la incasarile la bugetul consolidat al statului, care inseamna bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale, bugetul asigurarilor de somaj si bugetul fondului national unic de sanatate. Aproape 50 la suta din incasarile respective reprezinta taxa pe valoarea adaugata, urmata de accize si impozitul pe profit.
Directorul Directiei Generale a Finantelor Publice Prahova – Marin Fatu (in foto), a tinut sa precizeze, ieri, ziaristilor, ca aceste incasari fara precedent nu sunt urmarea unei fundamentari nerealiste a programului stabilit de minister, cum s-ar putea crede – program care, de altfel, a fost majorat cu 40 la suta, fata de cel din anul anterior – ci, indeosebi, repornirii Rafinariei Petrotel Lukoil, la care putini se asteptau. „Desi, per total, stam bine, la bugetul asigurarilor sociale si cel al fondului national unic de sanatate procentul incasarilor nu reflecta posibilitatile noastre. Totusi, fata de alte judete, constatam o crestere a gradului de conformare voluntara a contribuabililor in a-si achita darile, care a ajuns la 72 la suta. In alte tari, insa, cum ar fi Suedia sau Norvegia, procentul depaseste 90 la suta”, a conchis Marin Fatu.

D. CONSTANTIN