20 la suta dintre dirigintii de santier au ramas corigenti

Orice investitor care finanteaza si realizeaza diverse constructii sau, dupa caz, interventii la cele existente, este obligat, conform legii, sa angajeze un diriginte de santier care sa verifice calitatea materialelor de constructii utilizate, precum si urmarirea executiei – conform proiectului – a lucrarilor de constructii. A fi diriginte de santier este, asadar, o profesiune liberala ca oricare alta.
La nivelul Prahovei exista inregistrati, actualmente, circa 210 diriginti de santier ale caror autorizatii de functionare trebuie innoite, din 4 in 4 ani, pe baza unui examen. „La ultima sesiune de examene, din martie, peste 20 la suta dintre candidati n-au reusit sa obtina cel putin media 7, deci n-au mai fost autorizati”, ne-a precizat Constantin Predescu- inspector sef al Inspectoratului in Constructii Ploiesti.
Referitor la procedura autorizarii dirigintilor de santier, un recent Ordin (nr. 1.961/ 26 noiembrie 2005) al ministrului Transporturilor, Constructiilor si Turismului aduce cateva noutati, valabile din anul viitor. Astfel, pot exercita functia de diriginte de santier si absolventii Facultatii de chimie industriala sau ai Institutului de Arhitectura, daca au o vechime in munca de 6, respectiv 8 ani. Cat priveste derogarile de la cerintele de studiu, acestea pot fi acordate de catre seful Inspectoratului in Constructii, la nivel national, numai in situatia in care solicitantul intruneste, in mod cumulativ, urmatoarele conditii: vechimea in munca in domeniul solicitat – minimum 10 ani; participarea la executia a cel putin trei obiective din domeniul solicitat. Candidatii care nu au obtinut cel putin media 7 la examen, pot fi reautorizati in baza sustinerii unui nou interviu si a achitarii a 50 la suta din cheltuielile de autorizare.

C. DUMITRU