PRIMUL SERVICE HYUNDAI AUTO ROMANIA, LA PLOIESTI
Cel mai important service auto autorizat Hyundai Auto Romania din aceasta zona si-a deschis, ieri, portile la Ploiesti. Cu o investitie de 400.000 de euro, SC Mecca Plast Service S.A. a reusit sa amenajeze in municipiu, pe strada Apelor nr.2, o unitate la standarde internationale ce va acoperi judetele Prahova si Buzau, dupa cum a declarat directorul societatii ploiestene, Sorin Chivu. Echipamente si utilaje de ultima generatie, software pentru diagnosticare si testare, piese de schimb originale si o echipa de specialisti in domeniu sunt atuurile Service-ului Hyundai Auto din Ploiesti. In plus, managerii acestei unitati vin cu un nou concept in care indeplinirea cerintelor clientilor se situeaza pe primul loc. „«Repara bine din prima» este sloganul si punctul central al strategiei noastre. Venim cu servicii complete pentru satisfacerea cerintelor clientilor, cu piese de schimb de origine si, in plus, cu un numar de trei masini de curtoazie pe care clientii nostri le pot folosi in perioada in care autoturismul propriu se afla in service. Service-ul este autorizat Hyundai Auto Romania si poate executa lucrari atat in garantie cat si in perioada de post garantie a autoturismelor Hyundai”, a declarat, ieri, la deschiderea portilor service-ului, Olivian Titei, directorul unitatii.