Am luptat, dar n-am invins
La St.Petersburg – orasul celor 40 de insule si 300 de poduri, al evenimentelor cruciale din istoria Rusiei si al palatelor poleite cu aur – baschetbalistii de la ASESOFT au avut, in meciul cu Dynamo, momente in care au visat frumos. Pana pe la jumatatea jocului chiar, inclinau sa creada ca imposibilul poate deveni posibil. Au castigat mingea de start si, dupa 20 de secunde, ai nostri – Ocokoljic, Krasic, Avlijas, Burlacu si Nwosu – conduceau cu 2-0. Si au ramas inaintea gazdelor, cu 2-3 puncte, mai tot timpul primului sfert. O singura data, rusii i-au depasit cu 3 puncte (11-14), insa ploiestenii au revenit siguri pe ei si au incheiat primele 10 minute de joc la egalitate: 14-14.
In sfertul al II-lea, filmul disputei a fost cam acelasi, cele doua echipe ramanand aproape, cand una, cand cealalta preluand conducerea. Burlacu si Ocokoljic se misca bine, tragandu-i si pe ceilalti dupa ei. Spre nedumerirea rusilor, incheiem prima jumatate a meciului cu un punct avans: 31-30.
A fost momentul in care gazdele au inteles ca ploiestenii nu au batut drumul pana hat, in nordul Rusiei, la Marea Baltica, doar de complezenta, ci pentru a arata ca nu intamplator au in vitrina clubului lor o cupa FIBA. Asta si explica graba cu care dynamovistii au revenit de la vestiare, pentru a-si face mana. Iar o data cu reluarea sfertului al treilea, chiar cred ca ai nostri le-au dat emotii. Dupa un minut si jumatate, romanii conduceau cu 38-32, moment in care antrenorul grec al rusilor, agitat pana peste cap, a cerut time-out. Si le-a prins bine. Ploiestenii au ramas blocati la 39, iar adversarii lor s-au dus la 49. Lor incepeau sa le intre si cosurile de 3 puncte, alor nostri, armele de pana atunci – marcajul strans, recuperarile, preluarile, precizia aruncarilor – pareau ca nu-si mai dovedesc eficienta. A mai fost, apoi, si publicul – vreo 2.000 de oameni la numar – foarte activ in sustinerea favoritilor; a mai fost si „galeria” tehnica: la fiecare punct al lor – numai la al lor – rasuna in sala un ton muzical, iar in spatele panourilor se aprindeau salbe de lumini. Pierdem, asadar, sfertul al III-lea, ajungandu-se la un nemeritat scor de 45-59. In ultima parte, ai nostri reusesc sa se gaseasca din nou si ii tinem iarasi in sah pe rusi, terminand acest ultim sfert la egalitate: 18-18. Avansul de 14 puncte castigat anterior de gazde avea sa fie, insa, decisiv pentru pecetluirea scorului final: 77-63.
Invinsi de o echipa de prim rang a baschetului european, care si-a consemnat, astfel, a 25-a victorie consecutiva in cupele europene, baietii de la ASESOFT Ploiesti raman cu meritul de a fi luptat onorabil si – cu doua sferturi egale si unul castigat – chiar de a le fi pus ceva probleme gazdelor lor. O prestatie buna au avut Ocokoljic (foto; 20 de puncte; 2×3 puncte) si Burlacu (19; 1×3), singurii, de altfel, care au jucat tot meciul. Poate ca, daca si Krasic (10; 1×3; 38’43”), Avlijas (7; 1×3; 31’58”) si, mai cu seama, Nwosu, autor a 3 puncte (?!), in nu mai putin de 20’40”, plus Szijarto (2; 9’19”) erau mai in mana, cu siguranta ca altcumva s-ar fi scris cronica acestui meci. Desi, la drept vorbind, arbitrii – un bulgar si doi ucraineni (?!) – ne-au dat de inteles ca, intr-o altfel de situatie, nu ar fi uitat deloc ca meciul se joaca, totusi, la rusi !
Care rusi, desi au organizat intrecerea ca un spectacol de lumini si muzica, cu trupe de dans, pe un aranjament sonor si video, cu… Dracula, au „uitat”, in schimb, pana si de obligatoriul gest de a inalta drapelul nostru national, alaturi de al lor si al FIBA ! O treaba urata, sfidatoare pentru sport, pentru noi, pentru FIBA, sub a carei egida s-a desfasurat partida.
Acum, la final de competitie europeana pentru Asesoft, se cade sa fim drepti si sa apreciem ca intreaga echipa, conducerea tehnica, conducerea clubului, finantatorii ei au facut tot ce se putea face in raport cu forta si valoarea baschetului de la noi. Au luat din tara cam tot ceea ce era mai bun; au adus din afara ce se putea aduce; au luptat de la egal la egal cu echipe si cluburi de mare prestigiu. Prin toate acestea au ridicat baschetul romanesc la un nivel fara precedent, unde este privit cu respect si apreciere de lumea buna a sportului jucat la panou, din Europa. Or, asta nu-i deloc putin lucru.
Dumitru CARSTEA
