Indiscutabil, Uztel Ploiesti a avut o evolutie sub asteptari in prima parte a stagiunii 2005-2006 a Ligii Nationale. Handbalistii pregatiti, aproape tot turul, de Valentin Samungi au avut o forma fluctuanta, alternand evolutiile convingatoare, cu cele foarte slabe. Din nefericire, nivelul cel mai inalt l-au atins numai in Norvegia, acolo unde Uztelul a defilat intr-una dintre grupele de calificare ale Challenge Cup.
In campionat, insa, s-au irosit foarte multe puncte in fata unor echipe mult mai slab cotate, basca, infrangerile, pe teren propriu, fara drept de apel, in fata granzilor Dinamo Baumit Bucuresti si HCM Constanta. Echipe care, altadata, tremurau serios, la Ploiesti, si se multumeau, de multe ori, cu o remiza !
Culmea, obiectivul trasat la inceputul campionatului a fost, ca de obicei, calificarea intr-o cupa europeana, ba mai mult, chiar si clasarea pe pozitia a III-a, daca se poate, in spatele celor doua puteri, Dinamo si Constanta. Intre timp, Samungi a demisionat, in locul sau fiind instalat Ionel Ene, colaborator al fostului mare international.
Intrebat care este, acum, telul Uztelului, Ene a spus: „Obiectivul ramane acelasi, mai precis clasarea intre primele cinci formatii ale Ligii Nationale, pentru ca distanta fata de locul al cincilea este de doar patru puncte”. Imediat dupa Craciun, va avea loc o sedinta de analiza a prestatiei din tur, la intalnire urmand a participa si managerul general al SC Uztel SA, Ion Dinu. Impreuna cu acesta, se va pune la cale strategia pentru returul de foc, la capatul caruia echipa locala vrea sa-si atinga scopul propus la inceperea sezonului. Astfel, pentru Georgescu si compania urmeaza o luna ianuarie 2006 plina de antrenamente si jocuri amicale, la capatul carora conducerea tehnica vrea sa aduca corabia „alb-rosie” la forma de odinioara. Primul meci oficial va avea loc pe 5 februarie 2006, la Cluj, in compania lui „U” Armatura, contand penru „optimile” Cupei Romaniei.
In alta ordine de idei, Ene este ajutat de Eliodor Voica, care indeplineste, acum, rolul de secund. Cei doi au toate sansele sa continue pe banca Uztelului, daca vor fi confirmati, la sedinta de saptamana viitoare, de catre Ion Dinu. Ei se vor baza pe acelasi lot de jucatori, cu exceptia lui Dimache, (vezi materialul de mai sus), existand mici sanse ca lotul sa fie intarit in aceasta pauza competitionala. „Cu acelasi lot, am avut rezultate deosebite in campionat si in cupele europene, nu cu mult timp in urma, asa ca am incredere ca baietii vor reveni la forma cu care si-au obisnuit suporterii”, a incheiat Ionel Ene, nu inainte de a preciza ca asteapta publicul ploiestean sa fie alaturi de echipa, si in retur.
Octav PREDA














