
Primaria Ploiesti si-a schimbat prioritatile investitionale pentru anul viitor
Directorul general al ADPP Cristian Sandulescu ne spune si de ce
– Creditul bancar a fost asteptat ca un cires copt aproape un an. Nici n-a apucat bine sa fie obtinut – si primii bani cheltuiti – ca, iata, intervine, deja, prima modificare pe lista de prioritati a investitiilor. Despre ce este vorba?
– Principalul motiv pentru care s-a intervenit la lista de prioritati este ca Ploiestiul beneficiaza de un program european – Civitas. In cadrul acestui proiect, un grup de arhitecti urmeaza sa-si spuna parerea despre cum va trebui sa arate centrul pietonal al orasului (Bd Republicii, strazile Gheorghe Lazar, Nicolae Balcescu, Basarabilor cu inchidere pe Erou Calin Catalin, in dreptul Palatului Culturii) unde nu vor mai circula masinile. In aceasta zona se va monta pavaj, care va fi extins inclusiv pe aleile si trotuarele de pe Bulevard. Vor fi cheltuieli semnificative. O alta cauza sunt inundatiile, care obliga la o multime de interventii mai ales in zona Paraului Dambu.
– Ati considerat mai importante aceste investitii. Ce se va intampla cu lucrarile la care s-a renuntat?
– S-a renuntat la modernizarea catorva strazi. Pentru acestea, insa, exista un program la nivelul administratiei judetene, pentru contractarea altui credit, banii avand ca principala destinatie reparatiile de drumuri. Daca acest imprumut nu se va realiza, strazile nu vor fi abandonate de catre municipalitate, acestea urmand sa fie incluse in programul de investitii pentru anii 2008 si 2009.
– Exista multe presiuni, in sensul ca toata lumea (primar, viceprimari, consilieri) vine cu propuneri si pretentii sau sugestii despre cum sa se cheltuiasca banii si pe ce lucrari?
– Exista zone din Ploiesti pe care unii dintre consilieri le prefera in detrimentrul altora. Insa, prin aceasta modificare noi nu dorim decat sa multumim marea majoritate a ploiestenilor.
– Cat din credit s-a consumat pana acum si pe ce?
– Anul acesta am dorit sa cheltuim 130 de miliarde de lei vechi, dar, intrucat banii n-au putut fi obtinuti decat in toamna, nu s-au putut consuma decat 62 de miliarde de lei, pe reparatii scoli si pe 14 strazi. Strazile sunt partial finalizate si se lucreaza in continuare la ele. Au mai ramas, deci, 600 de miliarde lei.
Nicoleta DUMITRESCU











