Dan DIMACHE
Daca iti construiesti o casa, numai sa te racordezi la utilitati te costa peste suta de milioane. Luxul costa, vor spune unii, insa de cand sa ai curent electric, gaze, apa, canalizare a ajuns un lux ? Platesti conducta de gaze, dar proprietar ramane tot Distrigaz, platesti stalpi de curent electric, platesti taxe pentru o gramada de avize, care mai de care mai anapoda. Apoi, dupa ce te vezi cu utilitatile in casa, incepi sa achiti niste tarife ultrapiperate.
Pe toata linia, companiile nationale profita de pozitia lor de monopoluri si te usuca la buzunare. Fara nici o jena, fara nici un scrupul. Preturile se dicteaza de la Bucuresti, si, din cand in cand, primesti cate o hartie acasa prin care esti anuntat ca s-a schimbat modul de tarifare, s-au modificat conditiile contractuale si altele dintr-acestea, desigur, toate in defavoarea ta, si, pe deasupra, se incearca si prostirea omului pe fata. Semnezi vrei – nu vrei, fiindca esti avertizat ca musai trebuie sa o faci, pentru ca altfel vei avea de suferit. Asa cum a fost cazul abonamentului la gaze, la care s-a renuntat, din motive politice, abia atunci cand era sa izbucneasca o revolta populara in toata Romania. Exista niste autoritati de reglementare neguvernamentale, chipurile independente, ca sa puna lucrurile la punct, insa de multe ori acestea fac pe avocatii companiilor. Se folosesc tot felul de justificari, se arunca pisica in curtea Uniunii Europene. Pana la urma, esti jumulit de bani, deopotriva, de monopoluri, si cand sunt de stat, si cand devin private.
Culmea, de multe ori dai de la tine si tot te trezesti cu cate un maistru ori un lucrator, sau, de ce nu, si cu altii mai mari, care in loc sa execute serviciul platit de tine, pur si simplu isi bat joc si te sicaneaza. Iar atunci, dupa ce cu greu te abtii sa-l strangi de gat pe respectivul, te gandesti daca e mai bine sa-l reclami ori sa-i bagi un plic in buzunar ca sa te lase in pace.
In aceasta morisca a preturilor si a mentalitatilor intra clientul, care nu este tratat altfel decat o mica gaza in fata unor bolizi, de stat si privati, in spatele carora insa sunt niste oameni. Niste oameni simpli, ce ajung sa se creada, de multe ori, niste Dumnezei care – asemenea minunilor facute de divinitate – fabrica ei insisi energie electrica, gaze, si din marinimia lor fata de oameni le fac in dar acestora binefacerile, precum Prometeu. Acesti oameni ar trebui, totusi, sa inteleaga ca milioanele de gaze-clienti ii tin pe ei in spinare, si nu invers.
