Timisoara alearga dupa naluci !
Team-ul de Divizia A patronat de Balkan Petroleum, Politehnica Timisoara, este in pericol sa nu se aleaga cu nici un jucator de rasa, din primul esalon, in urma perioadei de transferari din intersezon. Astfel, Oprita a ramas la Steaua, iar Plesan se pare ca va continua in „Stefan cel Mare”, in ciuda ofertei generoase, de aproape un milion de dolari, pe care conducatorii gruparii banatene a facut-o omologilor din Capitala. Deocamdata, alb-violetii sunt cu ochii pe atacantul Sportului Studentesc si al Nationalei, Ionut Mazilu, pentru care sunt dispusi sa ofere 1,5 milioane de euro ! Interesant este ca „Poli” a mai avansat variantele cedarii, la schimb, a lui Mansour sau Bucur, plus o suma de bani, insa boss-ul formatiei din Regie, Vasile Siman, nici nu a vrut sa auda. El a precizat ca Rapidul, dar si alte cateva echipe din strainatate i-au transmis oferte mult mai avantajoase financiar, decat cea venita dinspre capitala Banatului. Cum un lucru inceput prost se termina si mai prost, moldovenii de la Seriff Tiraspol au refuzat oferta de 3 milioane de euro a Politehnicii pentru tripleta Hutan-Florescu-Cocis ! Asa ca, Timisoara va fi nevoita ori sa se (re)orienteze asupra altor fotbalisti, mai ieftini, din tara sau din strainatate, ori sa pluseze financiar, pentru a alcatui o trupa de vedete.
Di Canio nu se dezminte
Atacantul italian al lui Lazio Roma, Paolo Di Canio, a repetat salutul nazist si la meciul pe care team-ul din capitala Italiei l-a sustinut sambata, pe teren propriu, cu Juventus Torino ! El a mai facut acest gest si la meciurile cu AS Roma, din sezonul trecut, si cu Livorno, din urma cu doua saptamani, in actuala stagiune. Pana la urma, Federatia Italiana de Fotbal i-a „altoit” o amenda de 10.000 de euro, in timp ce Lazio este buna de plata, pentru gestul fotbalistului sau, cu 8.000 de euro. Interesant este ca Di Canio a fost premiat, in anul 2001, cu premiul „Fair Play”, dupa ce, intr-o partida, a refuzat sa inscrie un gol facil, pentru ca portarul adversarei se accidentase ! Dar omul se mai schimba, nu-i asa ?
Blatter, impotriva fotbalului modern
Presedintele FIFA, Joseph Blatter, a afirmat, luni noapte, la Zurich, cu ocazia decernarii trofeului „FIFA 2005 Best World Player”, cucerit de Ronaldinho, ca este impotriva introducerii tehnologiei video, ca mijloc de indreptare sau de analiza a rezultatelor unor partide. Elvetianul a afirmat: „Acest lucru ar duce la dezumanizarea fotbalului, ar fi, practic, o sinucidere”. Reactia sa vine sa combata protestele mai multor oficiali ai forurilor fotbalistice nationale si ai marilor echipe de club ale lumii, care au lansat ideea sa se uzeze de astfel de mijloace, pentru ca arbitrii sa nu mai „fure ca-n codru”, dupa bunul lor plac. Altfel, seful FIFA a atacat si campania de transferari a marilor cluburi, sustinand ca este adeptul folosirii a maximum cinci straini, de catre o echipa, pe terenul de joc. „Daca un club nu ar include in echipa de start decat cinci fotbalisti straini, ar fi obligat sa acorde mai multa atentie propriului centru de formare al fotbalistilor, atunci identificandu-se si publicul cu jucatorii din echipa pe care o sustin”, si-a argumentat pozitia Baltter.
Milanul vrea stadion nou
Presedintele lui AC Milan, Adriano Galliani, a spus, cu prilejul unei conferinte de presa, ca ar fi cazul ca echipa „rosso-nerra” sa evolueze pe o arena noua, nemaidorind sa joace pe acelasi stadion cu rivalii de la Inter Milano. „Suntem cu ochii pe modelul folosit la arena „Auf Schalke” si vrem sa derulam un proiect de construire a unui stadion modern, la marginea orasului”, a spus Galliani. O alta dezamagire a oficialului milanez referitoare la „Giusseppe Meazza-San Siro” este reprezentata de gazonul de foarte slaba calitate. Ramane, insa, de vazut daca, intr-adevar, gruparea patronata de Silvio Berlusconi va purcede la ridicarea unui alt stadion.
Martins, inca cinci ani la Inter
Atacantul de culoare Obafemi Martins si-a prelungit intelegerea cu Internazionale Milano, pana in anul 2010. Puternicul varf nigerian fusese achizitionat, in anul 2002, de la Reggina, grupare aflata, pe atunci, in liga a III-a italiana !
Catalin Munteanu, la Dinamo
Fostul jucator stelist Catalin Munteanu, ultima oara la gruparea spaniola de liga secunda Real Murcia, a ajuns la o intelegere cu oficialii lui Dinamo Bucuresti. El va fi prezentat astazi, la sediul clubului din „Stefan cel Mare”, cu prilejul unei conferinte de presa. Munteanu va fi retribuit cu aproape 80.000 de euro, pana la sfarsitul actualului sezon. In vara, el va putea opta pentru a-si prelungi contractul cu „cainii rosii” pe o o perioada de doi ani.
Grupaj realizat de Octav PREDA














